Cultura

130 de ani de cercetare a Culturii Cucuteni

0

In perioada 15 – 17 octombrie, Muzeul de Istorie si Arheologie Piatra-Neamt, prin intermediul Centrului de Cercetare a Culturii Cucuteni, organizeaza Colocviul International „Cultura Cucuteni in contextul neo-eneoliticului european”, manifestare dedicata implinirii a 130 de ani de la descoperirea asezarii eponime. Conform traditiei instituita in ultimele trei decenii, colocviul va fi adresat deopotriva specialistilor romani si straini implicati in cercetarea si valorificarea patrimoniului apartinand civilizatiei Cucuteni-Tripolie si culturilor contemporane acesteia de pe batranul continent, care vor avea astfel ocazia de a face publice la Piatra-Neamt cele mai recente descoperiri, teorii si ipoteze formulate.
Si in anii precedenti, Complexul Muzeal Neamt a fost implicat in organizarea unor reuniuni stiintifice similare, prilejuite de implinirea a 100, 110 si 120 de ani de la descoperirea culturii Cucuteni, toate acestea fiind insotite de volume consistente, cu o inalta tinuta stiintifica.
Manifestarea va fi precedata de editarea unui volum de rezumate al comunicarilor, urmat de publicarea actelor colocviului, contributiile autorilor urmand a fi redactate in limbi de circulatie internationala.
Manifestarile vor include si actiuni de comemorare a unui an de la trecerea in nefiinta a unuia dintre cei mai renumiti specialisti romani implicati in cercetarea si valorificarea patrimoniului cultural cucutenian – Dr. Dan Monah, angajat si colaborator de seama al Complexului Muzeal Judetean Neamt.
Intre acestea, se numara vernisajul unei expozitii temporare, gazduita de Muzeul de Arta Eneolitica Cucuteni, ce va include cele mai importante descoperiri realizate de-a lungul carierei sale, de catre Dr. Dan Monah, pe santierele arheologice de la Poduri – Dealul Ghindaru si Margineni – Cetatuia, cat si un important lot de materiale foto-documentare.
De asemenea, va fi prezentat celor prezenti bogatul „Fond Documentar Dr. Dan Monah”, precum si valoroasa colectie „Arheobotanica”, puse puse la dispozitia Complexului Muzeal Neamt de catre dr. Felicia Monah si prof. dr. Marin Carciumaru.
Inaugurat pe 24 iunie 2005, in preajma aniversarii a 120 de ani de la descoperirea statiunii eponime a culturii Cucuteni si a 70 de ani de la infiintarea Muzeului de Istorie si Arheologie, Muzeul de Arta Cucuteni reprezinta un unicat la nivel european, adapostind cea mai mare si mai importanta colectie de arta eneolitica din sud-estul Europei. Intre artefactele cu o vechime de aproape 7000 de ani, se numara Hora de la Frumusica, Tezaurul de la Brad, Soborul Zeitelor si Ganditorul de la Tarpesti – veritabile obiecte de prestigiu, apartinand Complexului Cultural Precucuteni-Cucuteni-Tripolie – cea mai importanta si spectaculoasa civilizatie preistorica europeana. Cele 800 de piese cuprinse in expozitia permanenta a muzeului, care au trezit interesul si imaginatia arheologilor, incununeaza munca unor cercetatori prestigiosi, intre care amintim pe pr. Constantin Matasa, Radu Vulpe, Hortensia si Vladimir Dumitrescu, Mircea Petrescu-Dambovita, Silvia Marinescu-Balcu, Anton Nitu, Stefan Cucos sau Dan Monah, cercetarile intreprinse de parintele Constantin Matasa, in urma cu mai bine de 70 de ani, fiind adunate in prima monografie de arheologie, dedicata unei asezari cucuteniene.

Distribuie știrea:

Etichete: Centrul de Cercetare a Culturii Cucuteni, Muzeul de Istorie si Arheologie Piatra-Neamt, Neamt, Piatra Neamt
Articolul anterior
Anchete sociale pentru “Bani de liceu”
Articolul următor
Piatra Curata – a fost randul pensionarilor si al jandarmilor pietreni

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.