Pentru asigurarea unui climat de siguranţă civică şi pentru diminuarea riscului rutier, în perioada 21.11-23.11.2016, la nivel naţional și local, au fost organizate acţiuni preventiv-reactive, pe toate categoriile de drumuri care prezintă risc crescut de accidente, pe principalele intrării şi ieşiri din localităţi, precum şi pe sectoarele de drumuri incluse în informările meteo de vreme rea.
La aceste activități desfășurate, în sistem integrat, au participat efective de poliţie rutieră şi ordine publică, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț. Astfel, în urma controalelor efectuate, polițiștii nemțeni au aplicat 339 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 102000 lei.
Majoritatea abaterilor constatate privesc depășirea limitei legale de viteză, în număr de 95, dar au fost sancționați și 5 conducători auto pentru efectuarea manevrei de depășire neregulamentară, iar 3 pentru consumul de băuturi alcoolice.
Totodată polițiștii au avut în vedere și verificarea autovehiculelor în regim de transport persoane sau marfă, 7 conducători auto fiind sancționați pentru abaterile constatate, doi dintre aceștia fiind depistați conducând sub influența alcoolului.
În total, 17 permise de conducere au fost reținute și 16 certificate de înmatriculare au fost retrase.
Ionut CORFU
sursa: IPJ Neamt