In Piatra-Neamț va fi demarata o amplă campanie de desființare a construcțiilor ilegale de pe domeniul public al municipiului, anunta intr-un comunicat de presa Primaria Piatra Neamt. ”Într-o primă etapă vor fi demolate 15 construcții cu o vechime de peste 3 ani care au fost ridicate fără autorizație în diferite zone ale orașului, respectiv terase, garduri, împrejmuiri, chioșcuri, garaje etc.

Menționăm că până în prezent au fost parcurse toate etapele procedurale prevăzute de lege pentru desființarea acestor construcții, dar cei responsabili nu s-au conformat. 

Chiar și după finalizarea procedurilor, primăria a mai acordat un ultim termen de 15 zile pentru ca persoanele vizate să demoleze prin mijloace proprii construcțiile ilegale, după care s-au emis dispozițiile de primar pentru demolare. Construcțiile aflate în ilegalitate vor fi demolate până la 15 aprilie,  urmând ca ulterior costurile să fie recuperate de la cei care aveau obligația să desființeze respectivele construcții.

Cele 15 construcții care urmează să fie demolate sunt următoarele:

Magazie – Str. Mihai Viteazul, Nr 5, Bl. B23

Magazie – Str. Mihai Viteazul, Nr. 19, Bl C1

Împrejmuire – Str. Prunilor, Nr. 31

Magazie – Str. 1 Decembrie 1918, Bl U5

Împrejmuiri și magazii  – Aleea Aurorei, Bl. B3, B7, B8

Împrejmuire – Bd. Decebal, Bl. A2

Garaj – Str. Dimitrie Leonida, Nr. 15, Bl. D 15

Beci și împrejmuire – Bd. Decebal, Nr. 78

Depozit – Str. Burebista, Bl. I 1

Terasă acoperită – Str. 1 Decembrie 1918

Extindere – Str. Grigore Ureche, Nr. 3

Extindere – Str. Grigore Ureche, Nr. 3

Extindere – Str. Grigore Ureche, Nr. 3

Împrejmuire – Str. Aurel Dumitrașcu, Nr. 1

Împrejmuire – Str. Prof. Constantin Borș, Nr. 2

Totodată se derulează proceduri și pentru alte 4 obiective din oraș care vor fi demolate după parcurgerea tuturor etapelor legale, respectiv:

Terasă – Bd. Republicii, Nr. 13

Rampă de acces – Bd. Decebal, Nr. 35 K

Garaj – Str. Mihai Eminescu, Bl. 33-35

Magazie – Str. Mihai Viteazul, Bl. C 3

Toate aceste obiective vor fi demolate pe cheltuiala celor care au construit ilegal”, se arata in comunicatul primariei.

I.C.

 

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.