Actualizare- 14 noiembrie: La data de 13 noiembrie a.c., persoanele în cauză a fost prezentate instanței de judecată, față de acestea fiind dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile, a anunțat Poliția Neamț.

Știrea inițială: La data de 9 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ștefan cel Mare au fost sesizați, cu privire la faptul că, pe raza localității Girov, are loc un conflict între mai multe persoane.

Cu ocazia deplasării la fața locului și a verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că pe fondul unui conflict mai vechi, 3 persoane cu vârste cuprinse între 39 și 46 de ani, din Girov și județul Suceava, ar fi pătruns fără drept în imobilul unui tânăr în vârstă de 23 de ani, din Girov, exercitând acte de violență asupra a 5 persoane.

La data de 12 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ștefan cel Mare, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț, au efectuat 3 percheziții domiciliare, în județul Suceava, la imobilele persoanelor bănuite de comiterea faptei, fiind identificate și ridicate mai multe mijloace de probă, ce vizează posibila activitatea infracțională a persoanelor în cauză.

Având în vedere materialul probatoriu administrat în cauză, la data de 12 noiembrie a.c., organele de cercetare penală au dispus măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 de ore a celor trei persoane, acestea fiind cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, violare de domiciliu și amenințare.

În activități au fost angrenați luptători din cadrul Serviciilor Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Suceava și Neamț, criminaliști din cadrul Serviciului Criminalistic Suceava și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava.

sursa: IPJ Neamț

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.