InfractionalLocal
Citit de: 6 ori

3 șoferi prinși la volan cu alcoolemii de dosar penal, într-o singură zi

Un an de închisoare, pentru relații sexuale cu un minor
În atenția conducerii Publiserv: dacă s-a pierdut un utilaj, poate fi găsit în fața școlii nr.3

La data de 20 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției de  Poliție Rurală Dulcești au depistat în trafic, un conducător auto de 41 de ani, din Roman, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Dulcești, având o îmbibație alcoolică de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

La data de 20 iulie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au depistat pe raza comunei Bălțătești, un conducător auto de 60 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism având o îmbibație alcoolică de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

La aceeași data, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au depistat în Bozieni, un conducător auto de 51 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism având o îmbibație alcoolică de peste 0,70  mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

sursa: IPJ Neamt

Distribuie știrea:

Etichete: 3 șoferi prinși la volan cu alcoolemii de dosar penal, Intr-o singura zi
Articolul anterior
Un an de închisoare, pentru relații sexuale cu un minor
Articolul următor
În atenția conducerii Publiserv: dacă s-a pierdut un utilaj, poate fi găsit în fața școlii nr.3

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed