Local

30 de metri cubi de lemn confiscat la Tarcău. S-a deschis dosar penal

Citit de: 0 ori

La data de 21 martie a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală  Bicaz, au oprit pentru control, pe Drumul Național 15, în localitatea Tarcău, un ansamblu de vehicule ce transporta material lemnos.

Deoarece existau suspiciuni cu privire la legalitatea transportului de material lemnos polițiștii au procedat la verificarea documentelor însoțitoare și a tipului de material lemnos transportat și indisponibilizarea ansamblului de vehicule pentru verificări suplimentare.

La data de 22 martie a.c., împreună cu reprezentanți ai Ocolului Silvic Brateș s-a procedat la inventarierea masei lemnoase transportate, constatându-se o diferență de aproximativ 30 m.c. de material lemnos transportat în plus, față de documentele însoțitoare ale transportului de material lemnos.

Volumul de aproximativ 30 m.c. material lemnos a fost indisponibilizat de polițiști, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals informatic.

Facem precizarea că în cursul anului 2022, urmare a activităților specifice desfășurate,  polițiștii au confiscat aproximativ 1.800 m.c. material lemnos, iar în primele două luni ale anului 2023 a fost confiscată cantitatea de aproximativ 1.500 m.c. material lemnos.

sursa: IPJ Neamț

Distribuie știrea:

Etichete: 30 de metri cubi de lemn confiscat la Tarcău. S-a deschis dosar penal
Articolul anterior
Crește numărul incendiilor de vegetație. ISU Neamț reamintește că amenzile pentru arderea miriștilor pot ajunge până la 100.000 de lei
Articolul următor
Băut și drogat, conducea o mașină pe un bulevard din Piatra Neamț

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.