37 de tinere, care încă nu au ajuns la vârsta majoratului, au devenit mame în trimestrul al treilea din 2015. Șase dintre ele sunt din Roman, trei din Piatra Neamț, câte una din Târgu Neamț și Roznov, iar restul sunt din mediul rural, după cum arată datele incluse în Raportul trimestrial privind situația copiilor părăsiți în unitățile sanitare, a copiilor pentru care nu s-a stabilit identitatea și a gravidelor în risc social pe care-l va prezenta Comisia pentru protecția copilului în plenul ședinței de Consiliu Județean din 29 octombrie 2015.
În ciuda vârstei fragede, nici una dintre cele 37 de tinere nu și-a abandonat copilul, asumându-și rolul parental și ocupându-se de creșterea micuțului cu sprijinul familiei.

În schimb, în aceeași perioadă, 16 copii au fost părăsiți în unitățile sanitare din județ, 11 provenind din mediul rural și cinci din urban. Dintre aceștia, trei s-au întors la mame după ce acestea au fost consiliate psihologic și au reușit să-și asume pruncul, alți șapte au fost integrați în familia biologică extinsă – rudele părinților, un copil a fost încredințat unui asistent maternal, iar un altul a fost internat la Complexul de Servicii Romanița din Roman.
Trei cazuri sunt instrumentate încă de angajații de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Neamț în vederea integrării copiilor în familia biologică extinsă. În prezent, cei trei micuți sunt internați la secțiile de Pediatrie ale instituțiilor spitalicești din județ.
Concluzia raportului întocmit de Comisia pentru protecția copilului nu este una îmbucurătoare, subliniind faptul că numărul minorelor care devin mame este în continuare foarte mare și că trebuie găsite soluții pentru înființarea de servicii menite să sprijine gravidele și mamele cu risc social.

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ