Prefectura Neamt anunta ca din cauza exploziei cererilor de pasapoarte, de peste doua ori fata de aceeasi perioada a anului trecut, incepand de astazi, se prelungeste programul la Pasapoarte pana la ora 20, in fiecare zi. De pe 12  martie, se va lucra chiar si in weekend, sambata, iar daca va fi nevoie, se va lucra si duminica. ”Activitatea de lucru cu publicul pentru înregistrarea cererilor pentru eliberarea pașapoartelor simple, electronice/temporare la Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Neamț se extinde, începând cu data de 10 martie 2022.

Conform unui ordin emis de către prefectul Vasile-Adrian Niță, activitatea la Pașapoarte va fi efectuată în schimburi, respectiv schimbul I, în intervalul orar 08.00 – 16.00 (trei ghișee), și schimbul II, în intervalul orar 16.00 – 20.00 (un ghișeu). Pentru soluționarea situațiilor deosebite, funcționează un ghișeu nou, cu program 8.00 – 16.00. Eliberarea documentelor se va face în intervalul 8.00 – 16.00, la un al patrulea ghișeu, de luni până vineri.

Tot ca noutate, începând de pe 12 martie, în fiecare sâmbătă vor fi deschise două ghișee programări pentru procesare, între orele 8.00 – 16.00. Dacă situația va impune, prin ordin al prefectului se va dispune deschiderea unui ghișeu și în zilele de duminică, între 8.00 și 16.00.

În funcție de numărul solicitărilor înregistrate pentru eliberarea pașapoartelor simple din zilele lucrătoare, pentru sporirea capacității operaționale a Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Neamț se va asigura înregistrarea și soluționarea cererilor în zilele de sâmbătă și, dacă situația o cere, duminică, în intervalul orar 8.00 – 16.00, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Activitățile de relații cu publicul privind eliberarea pașapoartelor simple, electronice/temporare, eliberarea adeverințelor/dovezilor de liberă circulație, reglementarea situației juridice privind exercitarea dreptului de liberă circulație în străinătate, se desfășoară în intervalul orar 08.00 – 16.00, în fiecare zi lucrătoare“, a declarat prefectul Vasile-Adrian Niță.

Ca urmare a măririi programului de lucru, Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Neamț va putea soluționa 648 cereri/săptămână, ceea ce înseamnă aproximativ 2.600 cereri pe lună. Înainte de extinderea programului se soluționau aproximativ 374 cereri/săptămână și 1.500 cereri/lună.

Tot în scopul fluidizării activității instituției, s-a aprobat o notă-raport prin care s-a dispus suspendarea concediilor de odihnă pentru restul lunii martie, în cazul tuturor angajaților aflați în această situație. De asemenea, se reduc activitățile neesențiale și tot personalul de la Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Neamț asigură activitatea de relații cu publicul”, a transmis Prefectura Neamt.

Conform prefectului Adrian Nita, în primele 2 luni din 2022, au fost in total 3.522 de cereri de eliberare pasapoarte, de peste doua ori mai mult fata de aceeasi perioada a anului trecut, cand s-au inregistrat 1.586 de cereri. Cauzele cresterii numarului de cereri, ar fi conflictul din Ucraina, relaxare masurilor COVID si plecarea la munca în strainatate.

Ionut CORFU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.