A fost adoptată ”Legea femicidului”. Pedepsele pot ajunge până la închisoare pe viață
Camera Deputaților a adoptat, în calitate de cameră decizională, proiectul de lege privind prevenirea şi combaterea femicidului. România va avea, astfel, pentru prima dată în legislația națională definit femicidul, iar fapta va putea fi pedepsită cu închisoare de la 15 la 25 de ani sau chiar pe viață. Legea a fost adoptată cu 284 de voturi „pentru”, un vot contra și două abțineri, scrie digi24.ro
Potrivit proiectului, „femicidul este uciderea cu intenţie a unei femei, precum şi moartea unei femei survenită ca urmare a loviturilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte, ori a altor infracţiuni săvârşite cu violenţă, indiferent dacă faptele sunt comise de un membru al familiei sau de o terţă parte”. De asemenea, legea vorbește despre protecţie pentru orfanii femicidului, recunoscuţi ca victime directe, cu măsuri de ocrotire imediată, şi stabileşte pedepse agravante atunci când violenţa are loc în prezenţa minorilor. Actul normativ mai stipulează că, în cazurile de violenţă de gen, acţiunea penală va putea fi declanşată din oficiu, fără a fi necesară o plângere prealabilă.
I.C.












