Infractional
Citit de: 1,277 ori

A fost prins bărbatul care a incendiat o mașină la Girov

Înaintări în grad la Jandarmeria Neamț cu ocazia Zilei Naționale a României
A accidentat o tânără de 17 ani, apoi a plecat de la locul faptei

Actualizare: Deși proprietarul mașinii insinua că la mijloc ar fi vorba despre o răzbunare politică, de fapt, lucrurile s-au dovedit a sta cu totul altfel. Mașina era abandonată pe marginea străzii de mai bine de jumătate de an, iar în interior își făceau veacul mai multe persoane fără adăpost, consumatoare de băuturi alcoolice. Una dintre acestea a incendiat mașina accidental, după ce ar fi adormit cu o țigară aprinsă în mână

Știrea inițială: A fost prins bărbatul care a incendiat o mașină la Girov

Poliția Neamț: În urma activităților desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț, a fost identificată și depistată persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat în vârstă de 39 de ani, domiciliat fără forme legale în Girov.

Față de acesta, la data de 28 noiembrie a.c., polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Neamț.

Autoutilitară de la o firmă de transport, incendiată intenționat la Girov

O autoutilitară aparținând unei firme de transport din Piatra- Neamț (Alimax Inter Logistic SRL), s-a făcut scrum după ce a fost incendiată intenționat noaptea trecută, la Girov. Mașina era staționată lângă drumul național, iar în interior nu se afla nicio persoană.

Noaptea trecută, în jurul orei 23:25, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Girov pentru stingerea unui incendiu produs la o autoutilitară staționată într-o parcarea din apropierea DN 15.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț și IPJ.

În interiorul autoutilitarei nu se afla nicio persoană.

Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia a ars autovehiculul în proporție de 80%.

Acțiunea intenționată a fost cauza probabilă de producere a incendiului”, a declarat cpt. Irina Popa- ISU Neamț.

Poliția a deschis dosar penal: ”La data de 27 noiembrie a.c., în jurul orei 23.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ștefan cel Mare au fost sesizați prin apel la 112, cu privire la faptul că, pe DN 15D, în Girov, un incendiu se manifestă asupra unei autoutilitare.

Polițiștii au blocat traficul rutier pe ambele sensuri și au îndepărtat persoanele din zona de pericol.

La fața locului s-a prezentat un echipaj din cadrul ISU Neamț, care a procedat la stingerea și lichidarea incendiului și care au stabilit cauza incendiului ca fiind una intenționată sau din culpă.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere”, a declarat Ap Atomei Andreea- IPJ Neamț.

I.C. (sursa foto: ISU)

Distribuie știrea:

Etichete: A fost prins bărbatul care a incendiat o mașină la Girov
Articolul anterior
Înaintări în grad la Jandarmeria Neamț cu ocazia Zilei Naționale a României
Articolul următor
A accidentat o tânără de 17 ani, apoi a plecat de la locul faptei

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed