InfractionalLocal
Citit de: 5 ori

A fost prins piromanul care a dat foc la un grajd duminică, la Borlești. Mai are trei incendieri la activ

Când strada face legea- Încă patru persoane acuzate de abuz în serviciu, achitate. Și Gheorghe Ștefan ar putea beneficia de noua situație
Transporta persoane cu un microbuz, deși consumase alcool

Duminica noaptea, un grajd a fost cuprins de flacari la Borlesti, iar pompierii au stabilit ca focul a fost pus intentionat (Vezi stirea aici!). La scurt timp, politistii au depistat un tanar din localitate, pe care il banuiesc de provocarea a alte trei incendii, tot in Borlesti, se arata intr-un comunicat IPJ Neamt:

”În noaptea de 12/13.02.2017, polițiștii Secției de Poliție Rurală Borlești au intervenit pentru cercetarea la fața locului în cazul unui incendiu provocat la o anexa a unei locuințe din localitate.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, în apropierea locului faptei a fost identificat un tânăr de 19 ani, din Borlești, care era bănuit de săvârșirea faptei. Cercetările au fost extinse de polițiști, rezultând că tânărul ar fi incendiat alte două anexe și un stog de fân, în perioada ianuarie-februarie 2017.

Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore și introdus in Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Neamt, astăzi, 14.02.2017, urmând să fie prezentat instanței de judecata cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere prin incendiere.”

Ionut CORFU

Distribuie știrea:

Etichete: a dat foc in borlesti, piroman din borlesti
Articolul anterior
Când strada face legea- Încă patru persoane acuzate de abuz în serviciu, achitate. Și Gheorghe Ștefan ar putea beneficia de noua situație
Articolul următor
Transporta persoane cu un microbuz, deși consumase alcool

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed