Local
Citit de: 8,317 ori

A fost stabilită cauza accidentului de la Dulcești, soldat cu 4 morți și 3 răniți

Bilanțul accidentului de la Dulcești: 4 morți și 3 răniți. Unul dintre șoferi a murit de ziua lui, celălalt ar fi trebuit să împlinească anii mâine
Recital de pian susținut de Ana Antonia Tudose- Stagiunea muzicală 2025-2026

A fost stabilită cauza accidentului de la Dulcești, soldat cu 4 morți și 3 răniți

Conform IPJ Neamț, în urma cercetărilor la fața locului, polițiștii au putut stabili dinamica producerii accidentului de pe DN 15D, din comuna Dulcești. Ar fi vorba despre o depășire pe linie continuă, într-o curbă la dreapta, făcută de un bărbat de 38 de ani, din Trifești, care se deplasa pe direcția Dulcești- Horia. Acesta a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus regulamentar, din sens opus, al cărui șofer, un tânăr de doar 20 de ani, nu a avut nicio șansă să evite impactul în urma căruia ambii șoferi și două femei și-au pierdut viața.

Șoferul care a provocat nenorocirea împlinise 38 de ani în ziua accidentului, iar tânărul carea murit fără vină, urma să împlinească 20 de ani peste câteva ore, în următoarea zi. ”La data de 25 martie a.c., în jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost informați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DN 15 D, în afara localității Dulcești.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un bărbat de 38 de ani, din Trifești, conducea un autoturism, din direcția Dulcești către Horia, pe un sector de drum în curbă la dreapta, s-ar fi angajat în depășirea unui alt autoturism, ar fi încălcat marcajul longitudinal continuu și ar fi intrat în coliziune frontală cu un autoturism, condus condus de un bărbat, în vârstă de 20 de ani, din Văleni.

În urma coliziunii, ambele autoturisme au fost proiectate în afara părții carosabile, primul autoturism intrând în coliziune cu un arbore și luând foc.

În urma accidentului a rezultat decesul celor doi conducători auto și a altor două persoane, cu vârste de 27, respectiv 39 de ani, din ambele autoturisme.

Trei persoane, cu vârsta de 5 luni, 17, respectiv 68 de ani au fost transportate la spital.

În cadrul cercetării la fața locului a fost utilizat dispozitivul FARO 3D.

Continuăm cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpa, respective vătămare corporală din culpă.

La fața locului au intervenit echipaje din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț și Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț”, a declarat insp. pr. Ramona Ciofu- IPJ Neamț.

Vezi și

Bilanțul accidentului de la Dulcești: 4 morți și 3 răniți. Unul dintre șoferi a murit de ziua lui, celălalt ar fi trebuit să împlinească anii mâine

I.C.

 

Distribuie știrea:

Etichete: A fost stabilită cauza accidentului de la Dulcești, soldat cu 4 morți și 3 răniți
Articolul anterior
Bilanțul accidentului de la Dulcești: 4 morți și 3 răniți. Unul dintre șoferi a murit de ziua lui, celălalt ar fi trebuit să împlinească anii mâine
Articolul următor
Recital de pian susținut de Ana Antonia Tudose- Stagiunea muzicală 2025-2026

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed