AdministratieLocal
Citit de: 3 ori

A început a doua etapă de cosire în Piatra Neamț

Primăria Piatra Neamț: Lucrări edilitare în toate cartierele municipiului
Concursul de Atletism și Cros al pompierilor se va desfășura la Piatra-Neamț

A început a doua etapă de cosire în Piatra Neamț

 Comunicat de presă: Primăria Piatra-Neamț, prin CMI Urban SA, a dat startul celei de-a doua etape a lucrărilor de cosire a ierbii din perimetrul asociațiilor de proprietari. De la începutul acestei săptămâni, echipele specializate intervin pe spațiul verde din cartierul Precista, pe sectorul cuprins între zona Petrodava – strada Independenței, respectiv între strada Independenței și Shopping City Mall.

Echipele se vor muta în zona centrală a orașului (3-4 zile lucrătoare), apoi lucrările vor continua în perimetrul asociațiilor din cartierele Mărăței, Dărmănești, Speranța și Văleni. Acest gen de operațiuni se va desfășura și pentru spațiile verzi din curtea grădinițelor și creșelor din oraș.

Conform programului stabilit, echipele specializate de la Serviciul Spații al CMI Urban vor încheia toate aceste operațiuni în decurs de patru săptămâni. Până atunci se vor încheia și lucrările de plantare la amenajările florale care se execută în zonele Curtea Domnească, Parcul Central, Aleea Tiparului, Ștrandul Municipal și la podurile de peste Cuejdi (Orion, Spital, Piața Centrală), respectiv la podul de pe strada Mihai Viteazu (ieșirea din oraș spre Roman).

Tot din această săptămână au fost reluate operațiunile de igienizare a arborilor (toaletări, aranjarea coronamentelor), lucrări ce se vor desfășura pe tot parcursul anului.

I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: A început a doua etapă de cosire în Piatra Neamț
Articolul anterior
Primăria Piatra Neamț: Lucrări edilitare în toate cartierele municipiului
Articolul următor
Concursul de Atletism și Cros al pompierilor se va desfășura la Piatra-Neamț

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed