InfractionalLocal

A intervenit între doi scandalagii, dar s-a ales cu o bătaie și a rămas și fără bani

Citit de: 0 ori

Un bărbat din Targu Neamț a vrut să facă pace între doi scandalagii, însă s-a ales cu o bătaie și a rămas și fără bani. ”La data de 3 februarie a.c., în jurul orei 13:10, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați de către un agent de pază cu privire la faptul că, într-un local din Târgu-Neamț, a avut loc un conflict în urma căruia un client a fost lovit.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat că în timp ce un bărbat, în vârstă de 67 de ani, din Târgu-Neamț, se afla în locația respectivă, ar fi intervenit într-un conflict verbal izbucnit între doi clienți, moment în care ar fi fost lovit de către unul dintre cei doi bărbați.

Ulterior, profitând de starea de inconștiență a persoanei vătămate, persoana în cauză i-ar fi sustras acestuia o sumă de bani și ar fi părăsit localul.

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au organizat o acțiune de identificare și localizare a persoanei bănuite de comiterea faptei, un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Vânători Neamț. Asupra acestuia polițiștii au găsit suma de 300 de lei, aparținând persoanei vătămate.

În urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a tânărului de 27 de ani, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburare a ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și furt.

La data de 4 februarie a.c. bărbatul în cauză a fost prezentat instanței de judecată, față de acesta fiind dispusă măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile”, se arată într-o informare IPJ Neamț.

I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: A intervenit între doi scandalagii, dar s-a ales cu o bătaie și a rămas și fără bani
Articolul anterior
De la volan, direct în arest preventiv. Conducea o mașină beat clei și fără permis
Articolul următor
Polițiștii nemțeni au intervenit în 2023 la peste 45.000 de apeluri prin 112

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.