Un bărbat de 77 de ani, este urmărit penal după ce a accidentat un pieton de 78 de ani, pe o trecere pentru pietoni din Piatra- Neamț. ”La data de 04 aprilie a.c. în jurul orelor 10:40, polițiștii Biroului Rutier Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că, pe bulevardul General Nicolae Dăscălescu, din Piatra-Neamț a avut loc un accident rutier soldat cu vătămarea corporala a unei persoane.
La fata locului a fost constatat faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 78 de ani, din Piatra-Neamț, se deplasa regulamentar, pe marcajul pietonal din fața unui supermarket, ar fi fost acroșat de către un autovehicul, care și-ar fi continuat deplasarea, părăsind locul accidentului fără încuviințarea polițiștilor.
Pietonul a fost transportat la spital unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.
În urma activităților informative-operative desfășurate de către polițiști a fost identificată persoana bănuită de producerea accidentului, un bărbat în vârstă de 77 de ani, din aceeași localitate.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.
S-a procedat la reținerea permisului de conducere fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare a permisului de conducere fără drept de circulație.
Continuăm cercetările în cadrul unui dosar penal”, informează IPJ Neamț.
G.T.