Un barbat din comuna Gîrcina a scapat viu ca prin minune, insa a tras spaima vietii lui dupa o intalnire cu ursul, intr-o padure din satul Cuiejdi. In aceasta dimineata, barbatul de 38 de ani a mers in padure sa culeaga ghebe, iar la un moment dat a simtit ca ceva nu este in regula in spatele lui, iar cand s-a intors, a vazut o ursoaica cu doi pui. In secunda urmatoare, animalul l-a atacat pe barbat, insa acesta era deja pe picior de fuga. Ursoaica a reusit sa-l înșface de rucsacul pe care-l avea in spate, insa l-a scapat. Din inertie, barbatul a cazut si s-a rostogolit pe o distanta destul de mare, iar and a reusit sa se ridice, a fugit cat l-au tinut picioarele, fara sa se mai uite in urma, desi era ranit destul de serios, cu toate ca rucsacul plin cu ghebe i-a mai amortizat căderea.
In jurul orei 10:30, acesta a ajuns la dispensarul din Gîrcina, de unde s-a sunat la 112, fiind apoi preluat de o ambulanta SMURD si transportat la spital. Acesta a povestit totul echipajului medical, care a constatat ca ranile suferite fusesera provocate prin cădere și nu de urs, astfel, barbatul putandu-se considera unul dintre cei mai norocosi gîrcineni.
I.C.