Un sucevean a ajuns în fața procurorilor noaptea trecută, după ce a vrut să-i mituiască pe polițiștii care l-au tras pe dreapta la Brusturi, jud. Neamț. Acesta nu avea ITP pentru remorca pe care o tracta, iar certificatul de înmatriculare era deteriorat. ”La data de 21 noiembrie a.c., în jurul orei 03:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu Neamț, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control, în localitatea Brusturi, un ansamblu auto, format dintr-un autoturism și o remorcă, condus de un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din județul Suceava.
În urma verificărilor, s-a stabilit că certificatul de înmatriculare al autoturismului era deteriorat iar inspecția tehnică periodică a remorcii era expirată.
Conducătorului auto i s-a adus la cunoștință faptul că va fi sancționat contravențional, moment în care acesta a încercat să ofere polițiștilor o sumă de bani, pentru a evita măsurile legale.
Cei doi polițiști au refuzat categoric mita și au condus persoana în cauză la sediul secției de poliție, unde au fost luate măsuri legale.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită”, informează IPJ Neamț.
I.C.












