Un accident rutier produs ieri după-amiază, 8 octombrie, aproape de intrarea în Piatra Neamț dinspre Dobreni, s-a lăsat cu o plângere împotriva polițistei care a făcut constatarea la fața locului, după ce șoferul vinovat a fost sancționat cu milă, sau mai bine spus, nu a fost sancționat deloc.
Un tânăr de 26 de ani, din Tg. Neamț, în timp ce conducea un autoturism Skoda, pe fondul unor condiții meteo nefavorabile (ploaie torențială) a intrat în depăsirea unui autoturism Ford (condus de un bărbat de 78 de ani din Piatra Neamț), pe un segment de drum cu linie continuă și în apropierea unei curbe. Ajuns aproape paralel cu Fordul, în momentul în care de pe sensul opus a apărut o altă mașină, luat prin surprindere din cauza vizibilității reduse (curbă plus ploaie) tânărul a încercat să se replieze pe sensul său de mers. A frânat brusc, însă a pierdut controlul volanului, mașina a intrat în derapaj, s-a răsucit, lovind Fordul (mașina care circula regulamentar) cu partea stânga față (avaria reiese din documentul întocmit de polițiști), în partea stânga spate.
În urma coliziunii, mașina condusă regulamentar de bărbatul din Piatra Neamț, a fost întoarsă pe direcția inversă sensului de deplasare, oprindu-se cu partea lateral stânga, în parapetul metalic de pe marginea șoselei. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, deși gafa tânărului ar fi putut avea urmări deosebit de grave.
Dar tânărul șofer pare să fie mult mai norocos decât alții care comit abateri în trafic. Acesta a scăpat fără nicio sancțiune. Din procesul verbal completat de polițista Monica Costan de la Secția de Poliție Gîrcina, reiese că tânărul a primit avertisment în loc de amendă, ba mai mult, nu a primit nici măcar puncte de penalizare (câmpul de pe procesul verbal este lăsat gol), deși acestea se aplică de polițist, chiar dacă în loc de amendă se dă avertisment.
În procesul verbal nu se menționează nimic despre coliziune, nici măcar direcția de deplasare, iar polițista constată (probabil din imaginație) doar că tânărul nu ar fi respectat limita de viteză impusă în condiții meteo nefavorabile: ”Sus- numitul în timp ce conducea auto marca Skoda cu nr. XX XX XXX pe DN 15 Gîrcina nu a respectat obligația de a circula cu o viteză care să nu depășească 30km/h în localitate sau de 50km/h în afara localității când vizibilitatea este sub 100m în condiții de ceață și ploi torențiale”, scrie în procesul verbal. Mai pe șleau, tânărul a fost sancționat pentru o cu totul altă abatere, deși cea trecută în procesul verbal, ar fi trebuit constatată cu un aparat radar.
Foto- procesul verbal
Imagini de la fața locului și autorizația de reparații pentru autoturismul care circula regulamentar. Se observă urma coliziunii în partea lateral stânga, care nu avea cum să fie produsă, decât dacă autoturismul Skoda era în depășire. Dacă ar fi fost o tamponare din spate, fără depășire, avaria ar fi arătat cu totul altfel.
Autorizația de reparație pentru autoturismul Skoda, din care reiese avaria în partea stânga față:
Prin urmare, fiul bărbatului care conducea autoturismul Ford, a făcut o plângere către șefii polițistei. Acesta susține că polițiștii se cunoșteau cu cel care a provocat accidentul și că polițista care a întocmit procesul verbal, ar fi insistat să se meargă pe înțelegere amiabilă: ”La data de 08.10.2023 în jurul orelor 14,50 în timp ce tatăl meu conducea auto NT XX XXX pe DN 15 Gîrcina, în direcția de mers Tg. Neamț- Piatra Neamț, în curba de dinainte de intersecția de la Gîrcina (Ocol), a fost proiectat în parapetul de pe contrasens de către auto NT XX XXX condus de către numitul Mxxxx Ixxx Axxxxxxxx, care se angajase în depășire în curbă, deși era linie continuă. La fața locului a venit un echipaj de poliție de la SPR 5 Gîrcina, care se cunoștea cu celălalt conducător auto și care tot insista să completeze formularul de tamponare amiabilă. Până la urmă. ag.Costan Monica a întocmit pv seria PNTX 0417377 prin care a sancționat conducătorul auto pentru o altă faptă, nu pentru depășire (probabil pentru a nu îi reține permisul de conducere), iar în procesul verbal nu a făcut mentiunea coliziunii cu autoturismul condus de tatal meu.
Contactand-o telefonic, ag Costan Monica mi-a replicat că, colegul ei cunoștea autoturismul NT XX XXX și nu persoana care îl conducea și că tatăl meu să se ducă la asigurări cu acest pv și cu autorizatia de reparatie (pe care vi le atasez alaturat) iar cei de la asigurări vor face o adresă pentru lămuriri suplimentare, la care le va răspunde citez din spusele doamnei polițist „cu dinamica producerii evenimentului rutier”.
De asemenea, vă rog să efectuați verificări și la corectitudea întocmirii pv, respectiv la faptul că fapta la care a fost încadrat contravenientul Mxxxxx Ixxx Axxxxxxxx prevede și puncte de penalizare. Iar în loc de puncte de penalizare a trecut „Avertisment”.
În consecință, consider ca ag. Costan Monica a săvârșit infracțiunea de neglijență în serviciu, și vă rog să dispuneți măsurile legale”, se arată în plângerea trimisă către IGPR și către IPJ Neamț.
Ionut CORFU