Accident de muncă la un fast food din Tg. Neamț, două femei transferate de urgență la un spital din Iași
Două femei, de 21 și de 30 de ani, au ajuns la un spital din Iași noaptea trecută (3/4 mai) după ce au suferit arsuri cu ulei încins. Cele două sunt angajate la un fast food din Târgu Neamț și conform unor martori, în jurul orei 21:30, acestea făceau curățenie după terminarea activității. Una dintre ele s-ar fi urcat pe o scară pentru a curăța un perete, iar celealaltă ținea scara. La un moment dat, femeia urcată pe scară s-a dezechilibrat și a căzut peste o friteuză care s-a răsturnat, iar uleiul încins s-a vărsat atât peste ea, cât și peste colega ei. Ambele au suferit arsuri profunde, la nivelul toracelui, la mâini și la picioare.
Conform SAJ Neamț, victimele au fost preluate de ambulanțe și transportate la spitalul din Târgu Neamț, fiind apoi transferate la Iași:
- pacientă sex feminin, 21 ani, diagnostic: arsură prin ulei încins pe aprox. 25% din suprafaţa corporală, gr. I-II, arsură membre inferioare şi superioare dr., arsură hemitorace dr.; pacienta a fost preluată de un echipaj cu asistent medical şi predată la CPU a Sp. Orăşenesc Tg. Neamţ; din CPU pacienta a preluată de un echipaj cu asistent medical în vederea efectuării transferului interclinic la Sp. Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf. Spiridon” Iaşi – secţia Chirurgie Plastică;
- pacientă sex feminin, 30 ani, diagnostic: arsură prin ulei încins pe aprox. 18% din suprafaţa corporală, gr. I-II, arsură la nivelul membrelor inferioare; victima a fost preluată de un echipaj EPA şi transportată la CPU a Sp. Orăşenesc Tg. Neamţ; din CPU pacienta a fost preluată de un echipaj cu asistent medical în vederea efectuării transferului interclinic la Sp. Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf. Spiridon” Iaşi – secţia Chirurgie Plastică.
Polițiștii au deschis dosar penal. ”La data de 3 mai a.c., în jurul orei 21:30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, două femi ar fi suferit arsuri.
În urma cercetărilor desfășurate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce o femeie, în vârstă 31 de ani, desfășura activități de curățenie, în bucătăria unei societăți comerciale, din Târgu-Neamț, s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut pe pardoseală, atingând o fripteuză, în care se afla ulei încins.
În urma incidentului, atât femeie de 31 de ani, cât și o colegă de 20 de ani, care se afla în proximitatea acesteia, au suferit arsuri.
Cele două persoane au fost transportate la o unitate medicală.
Au fost informați reprezentanții ITM Neamț.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, neluarea și nerespectarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă”, a transmis IPJ Neamț.
I.C.












