Local
Citit de: 26 ori

Acoperiș de bloc, smuls de vânt și prăbușit chiar la intrarea într-o scară

Crește continuu numărul nemțenilor cu tulburări mentale și de comportament
S-a ieftinit gardul, dar s-a scumpit poarta. Asaftei vrea să dea 100.000 de euro pe două porți de intrare în Parcul Național Ceahlău

Un acoperiș al unui bloc de pe strada Bistriței din Piatra – Neamț, a fost luat de vânt, miercuri, 07.02.2024, în jurul orei 12.00, anunță Poliția Locală. Bucăți mari din acoperiș, s-au prăbușit chiar la intrarea într-o scară. Din fericire, nu au fost victime, însă până se va ajunge la așa ceva, pare a fi doar o chestiune de timp în Piatra Neamț, unde aproape toate acoperișurile de bloc au fost construite fără autorizație și ar trebui demolate în regim de urgență. Dar, ca de obicei, abia după ce se va produce o nenorocire, vor fi luate și măsurile legale. Până atunci, pompierii ISU sunt nevoiți să o faca pe dulgherii în loc să se ocupe de situații cu adevărat urgente, președinții de asociații ridică din umeri cu gândul la următorul salariu, locatarii, care sunt cei mai expuși pericolului, refuză să suporte chletuielile de intrare în legalitate, iar polițiștii locali nu pot nici măcar să de amendă, dacă acoperișul e mai vechi de 3 ani.

La fața locului s-au deplasat polițiști locali și pompieri din cadrul I.S.U. Neamț. Odata cu căderea acoperișului, construit în urmă cu 20 de ani, a fost distrus și un stâlp de iluminat public.

În momentul de față cadrele I.S.U. lucrează la degajarea bucăților de lemn și a tablei, iar polițiștii locali de ordine publică asigură perimetrul.

Reamintim că potrivit Legii 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții, astfel de construcții trebuie executate în baza autorizației de construire și a unui proiect tehnic, cu o firmă autorizată. De asemenea, potrivit Legii 196/2018 privind organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, asociațiile de proprietari au obligația să efectueze reparații la acoperișurile blocurilor/condominiilor astfel încât în perioadele cu vânt puternic să nu aibă loc astfel de incidente”, a transmis Poliția Locală Piatra Neamț.

I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: Acoperiș de bloc, smuls de vânt și prăbușit chiar la intrarea într-o scar
Articolul anterior
Crește continuu numărul nemțenilor cu tulburări mentale și de comportament
Articolul următor
S-a ieftinit gardul, dar s-a scumpit poarta. Asaftei vrea să dea 100.000 de euro pe două porți de intrare în Parcul Național Ceahlău

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed