Deputatul PNL Neamț, Laurențiu Leoreanu, anunță că după decizia din CL Roman de renunțare la serviciile Apaserv și conectarea rețelei de apă a orașului la ApaVital Iași, compania din subordinea CJ Neamț, a contestat în instanță hotărârea cosilierilor locali romașcani. Cu toate acestea, Leoreanu spune că ”Nu suntem cârpele nimănui, avem puterea de a lupta și de a învinge”. În același timp, demersurile deputatului pentru conectarea Romanului la ApaVital Iași continuă la intensitate maximă, având deja întâlniri cu factorii de decizie din companie, discuțiile fiind foarte avansate. Totodată, primăria a început procedurile preliminare de preluare a rețelei de apă de la Apaserv.
2 comentarii. Leave new
Cu așa gogoriță electorală Leoreanu vrea sa mai câștige încă o dată scaunul de primar! Prețul la apa nu va scade cu din contra datorita pierderilor din țevile uzate va creste permanent, de asemeni încercarea de mutare la Apa vital Iași ar aduce obligația de plată către Apaserv Neamț a sumei de peste 50.000.000 lei, parte a unui program. Să te ții bine că aceste costuri vor cade tot în sarcina abonaților. Ciudat este faptul că pentru Lazar și Leoreanu PSD – istii de la Neamț sunt răi iar PSD – istii de la Iași respectiv Apavital sunt bune! Ba vouă nu va ecrusine!
Banuiesc ca acea ,,gogoasa electorala” sunt ,,pretenii” sau tavariscii tai psd-isti. SpaSerf este o companie falimentara condusa de CJNt. urmașii infractorului fugar. A se vedea din situtiile deplorabile a alimentarii cu apa la Tg. Neamt sau P. Neamt