Local
Citit de: 234 ori

Actiunea ”Blocada”- fapte in flagrant, infractori depistati si confiscari

Iulian Luca: ”Chitic ar fi vrut sa conduca pe model Stefan. Nu i-a mers”
Intersectia de la Girov- Asaftei da dreptate presei. Nici el nu este multumit de ceea ce se face acolo

Poliţia Română a desfășurat acţiunea “Blocada”, acționând pe sectoarele de drum cu trafic intens, pe şoselele dinspre şi către punctele de trecere a frontierei, dar și în gări, autogări, aeroporturi și pe sectoarele de drum cu risc accidentogen.

Activitățile au fost dispuse la sfârșitul lunii iulie pentru toată luna august 2016, la nivel național, ca urmare a intensificării tranzitului către zonele turistice şi localităţile de domiciliu ale cetăţenilor români care lucrează în străinătate şi a creşterii, implicit, a valorilor de trafic, în vederea diminuării riscului rutier şi fluidizării circulaţiei pe principalele drumuri naţionale care fac legătura cu statele vecine.

Astfel, în urma activităților desfășurate, polițiștii nemțeni au constatat 227 de infracțiuni, în 70 de cauze persoanele bănuite de săvârșirea infracțiunilor fiind surprinse în flagrant delict.

Din totalul infracțiunilor, 102 sunt de natură judiciară, 47 la regimul circulaţiei rutiere și 11 la regimul armelor și munițiilor. Polițiștii au confiscat 6 arme și 62 de cartușe, muniția aferentă armelor, ca urmare a abaterilor constatate la regimul armelor și muniției.

Distribuie știrea:

Etichete: blocada, flagrant, politia
Articolul anterior
Iulian Luca: ”Chitic ar fi vrut sa conduca pe model Stefan. Nu i-a mers”
Articolul următor
Intersectia de la Girov- Asaftei da dreptate presei. Nici el nu este multumit de ceea ce se face acolo

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed