Actualizare: Victima a fost transportată la spital în viață. „La data de 8 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la faptul că, în zona Gării din municipiul Roman se află o persoană rănită.

În urma verificărilor efectuate de polițiști a reieșit că, la aceeași dată, în jur orei 15:50, între doi bărbați, ce se aflau în zona Gării Roman, pe fondul consumului de substanțe halucinogene ar fi izbucnit un conflict spontan, ambii bărbați, cu vârste de 42 și 36 de ani, din municipiul Roman, aplicându-și reciproc mai multe lovituri.

Bărbatul în vârstă de 42 de ani a fost transportat la o unitate medicală.

La acest moment bărbatul în vârstă de 36 de ani se afla în custodia poliției, cercetările fiind continuate cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, pentru stabilirea, cu exactitate, a situației de fapt”, a declarat insp. Ramona Ciofu- IPJ Neamț.

Știrea inițială: Un bărbat a fost înjunghiat în fața gării din orașul Roman, județul Neamț. Conform surselor tvmneamt.ro, incidentul s-ar fi petrecut în jurul orei 16:40. Victima este un bărbat. Acesta a fost rănit grav, șansele lui de supraviețuire fiind extrem de reduse.

Autorul a fugit, însă a fost prins de polițiști.

Later EDIT: Atacul a avut loc după un conflict într-un bar, între victimă și agresor. Ulterior, cei doi s-ar fi încăierat în fața gării, apoi agresorul l-ar fi înjunghiat în gât pe celălalt bărbat.

I.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.