Administratorii supermarketurilor din Piatra Neamt sunt hotarati sa-i ajute pe edili sa starpeasca cersetoria. Mai multi administratori de supermarketuri, sefi de piete si chiar patroni ai unitatilor de alimentatie publica din oras au participat la o intalnire ce a avut ca tema de discutie prevenirea delincventei juvenile si stoparea cersetoriei in municipiul Piatra Neamt. Discutiile au avut loc in contextul in care reprezentantii Primariei continua campania “Spune nu cersetoriei”, iar parcarile supermarketurilor si in general zonele comerciale din oras sunt puncte fierbinti de lucru pentru cersetori si hoti de buzunare. Potrivit viceprimarului municipiului Piatra Neamt, Aurelia Simionica, administratorii si sefii supermarketurilor au promis ca vor incerca sa delimiteze cele doua fenomene prin supravegherea parcarilor si prin impartirea pliantelor care ii sfatuiesc pe cetateni sa nu mai dea bani cersetorilor, fie ei minori sau adulti.

Aurelia Simionica – Viceprimar Piatra Neamt
“Am discutat masurile pe care le putem lua, iar dumnealor au enumerat problemele pe care le au si situatiile existente in fiecare caz in parte. Le-am propus un set de masuri care tin strict de organizarea lor, pentru ca sunt proprietari atat pe spatiile comerciale cat si pe parcari, noi acolo nu putem interveni si atunci este necesara supravegherea video si monitorizarea continua. Am discutat inclusiv despre o modalitate de a folosi carucioarele fara moneda de 50 de bani pentru ca acea moneda atrage cersetorii. La discutii au fost prezenti inclusiv administratorii pietelor si patronii barurilor din zona pietelor, mai ales ca avem sesizari ca dupa amiaza in acele zone se aduna foarte multe persoane care fac zgomot si uneori comit chiar acte de violenta. Politia Locala va pune accent si pe monitorizarea acelor zone”
Singura zona cu mai putine probleme create de prezenta cersetorilor este Galeria Mall, dar asta nu inseamna ca acolo este liniste. In acelasi context, comerciantii s-au plans si de aparitia hotilor care fura din magazine.

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ