Adolescente de 15 ani, dispărute. Polițiștii apelează la ajutorul populației

0

Actualizare stire- 16 ianuarie: A fost gasita si cea de a doua fata data disparuta. ”Minora CODIȚĂ VALENTINA, de 15 de ani, dispărută la data de 14 ianuarie a.c., a fost găsită.

În urma investigațiilor și activităților desfășurate de către polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale – I.P.J. Neamț, minora Codiță Valentina, de 15 ani, dispărută la data de 14 ianuarie a.c., a fost depistată la data de 15 ianuarie a.c., pe raza localității Perișoru, județul Călărași.

Polițiștii au stabilit faptul că, pe perioada dispariției, minora s-a deplasat pe raza județului Călărași, la locuința unei cunoștințe.

Din verificările efectuate a reieșit că aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni.

Minora a fost internată în Centrul de Primire în Regim de Urgență ”Sfânta Maria” din cadrul D.G.A.S.P.C. Călărași.

În fapt, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Ruginoasa au fost sesizați la data de 14 ianuarie a.c., de către un bărbat de 47 de ani, din Ruginoasa, despre faptul că nepoata sa, CODIȚĂ VALENTINA, de 15 ani, a plecat de dimineață spre școală, în municipiul Roman și nu s-a mai întors”, informeaza IPJ Neamt.

Actualizare stire: Una dintre cele doua minore disparute, a fost gasita. ”Minora PĂDURARU ALEXANDRA-MIHAELA, de 15 de ani, dispărută la data de 13 ianuarie a.c., a fost găsită.

În urma investigațiilor și activităților desfășurate de către polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești, minora Păduraru Alexandra-Mihaela, de 15 ani, dispărută la data de 13 ianuarie a.c., a fost depistată astăzi, 15 ianuarie a.c., pe raza localității Podoleni.

Polițiștii au stabilit faptul că, pe perioada dispariției, minora s-a aflat pe raza localității Podoleni la locuința unei prietene.

Din verificările efectuate a reieșit că aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni, fiind încredințată tatălui”, a anuntat IPJ Neamt

Stirea initiala: Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai Postului de Poliție Ruginoasa continuă activitățile de căutare în vederea depistării numitei CODIȚĂ VALENTINA, de 15 de ani.

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Ruginoasa au fost sesizați, la data de 14 ianuarie a.c., de către un bărbat, de 47 de ani, din Ruginoasa, despre faptul că nepoata sa Codiță Valentina, de 15 de ani, a plecat de dimineață spre școală, în municipiul Roman şi nu s-a mai întors.

Semnalmente: înălţime – 1,60 m, greutate – 45 de kilograme, ochi verzi, păr lung de culoare șaten deschis spre blond, fără semne particulare.

La momentul dispariţiei, aceasta era îmbrăcată cu un hanorac de culoare negru, o geacă de culoare verde închis, cu glugă îmblănită, pantalon tip jeans culoare negru, fiind încălțată cu bocanci din piele de culoare vișinie – tip trei sferturi. Pe cap purta un fes de culoare negru cu inscripția QUEEN.

Polițiștii au efectuat verificări pe raza localității Ruginoasa și a numicipiului Roman, în vederea depistării acesteia.

Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la depistarea persoanei căutate, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliție!

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai Secției de Poliție Rurală Borlești continuă activitățile de căutare în vederea depistării numitei PĂDURARU ALEXANDRA-MIHAELA, de 15 de ani.

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Cîndești au fost sesizați, la data de 14 ianuarie a.c., de către un bărbat, de 53 de ani, din Cîndești, despre faptul că fiica sa PĂDURARU ALEXANDRA-MIHAELA, de 15 de ani, a părăsit voluntar domiciliul la data de 13 ianuarie a.c. şi nu s-a mai întors.

Semnalmente: înălţime – 1,60 m, greutate – 47 de kilograme, ten șaten, ochi căprui, păr castaniu, fără semne particulare.

La momentul dispariţiei, aceasta era îmbrăcată cu pantalon tip treining de culoare galben-muștar, tricou alb, pulover albastru, hanorac galben, fiind încălțată cu ghete maro.

Polițiștii au efectuat verificări pe raza localităților Cîndești, Borlești și Costișa în vederea depistării acesteia.

Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la depistarea persoanei căutate, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliție!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.