In sfarsit mai auzim despre un sofer retinut dupa ce a condus beat si pe deasupra a mai si accidentat o femeie.
Chiar daca politistii si-au facut treaba, este posibil ca judecatorii sa nu dispuna arestarea preventiva pentru 30 de zile a inconstientului, asa cum nu l-au arestat preventiv nici pe soferul din Gircina care a fost prins conducand beat si fara permis, de zece ori intr-un an, caz semnalat de tvmneamt.ro, in urma cu ceva timp (VEZI STIREA AICI!)
In ziua de 21.08.2016, în jurul orei 07.00, polițiștii rutieri au fost sesizați despre faptul că pe strada Vasile Alecsandri, din comuna Cordun, a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești şi părăsirea locului accidentului.
În urma investigaţiilor efectuate, la numai două ore după sesizare, polițiștii au găsit autoturismul implicat în accident și au depistat conducătorul auto, un tânăr de 27 de ani, din Cordun, care a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind pozitiv. Din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit că, în timp ce tânărul conducea un autoturism pe strada Vasile Alecsandri, pe fondul consumului de alcool, a pătruns pe sectorul de drum destinat circulaţiei bicicliştilor, din dreaptă a sensului său de mers și a acroșat o femeie de 49 de ani, care circula pe bicicletă.
După impact, conducătorul auto și-a continuat deplasarea, fiind depistat ulterior de polițiști. În aceiaşi zi, polițiștii au dispus reţinerea tânărului pe durata de 24 ore, pentru săvârșirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. Astăzi, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, în vederea luării unei măsuri preventive.
Ionut CORFU
sursa IPJ Neamt