Alergăm pentru Piatra: redeschiderea pistei de atletism

Noua pistă de atletism de pe Stadionul Municipal „Ceahlăul” a fost astăzi plină de energie și oameni pasionați de sport, la evenimentul de redeschidere. Aproximativ 200 de participanți, copii și adulți, au alergat la cele două curse de azi.

Cursa pentru copii a avut o durată de 10 minute, iar câștigătorii sunt Valentina Moroșanu și Gabriel Hotnog, ambii în vârstă de 14 ani. Alexandru Ionuț Husariu și Raluca Ciucanu sunt câștigătorii cursei pentru adulți, cu 15,66 km, respectiv 10,18 km parcurși în 60 de minute.

Începând de astăzi pista de atletism este deschisă tuturor pietrenilor, iar în această dimineață un pasionat de sport, Florin Minuț, a fost prezent de la ora deschiderii (ora 06:00) și a alergat nu mai puțin de 42,195 km, distanța oficială pentru maraton, în 3 ore și jumătate.

M-am bucurat să văd atât de multă lume astăzi la evenimentul de redeschidere a pistei de atletism. M-am bucurat în primul rând pentru că avem o comunitate impresionantă de oameni pasionați de sport în Piatra-Neamț și pentru că am avut mulți copii la start. Ne-am dorit și cred că am și reușit să promovăm activitatea fizică și mișcarea în aer liber pentru toată lumea, indiferent de vârstă. Să practici un sport, la nivel de performanță sau ca un mod viață înseamnă în primul rând să vrei să-ți depășești limitele. Le mulțumesc tuturor participanților și îi felicit pe câștigătorii curselor de azi!” a declarat primarul Andrei Carabelea.

Accesul pe pista de alergare este liber, începând de astăzi, după următorul program:

Luni – Vineri: 06:00 – 09:00 și 18:00 – 21:30

Sâmbătă – Duminică: 06:00 – 09:00 și 15:00 – 21:30.

sursa: Comunicat de presă- Primăria Piatra Neamț

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.