AdministratieLocalNational
Citit de: 6 ori

Ambițiile lui Dragnea au lăsat primăriile din Neamț fără bani pentru investiții

Șofer beat și agresiv cu polițiștii, la Crăcăoani
Mergea în vizită și își jefuia gazda. De patru ori în trei saptamani

La inceputul actualei crize politice, premierul Sorin Grindeanu spunea ca aprobarea fondurilor din Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDL) au fost blocate intentionat de Sevill Shaideh la ordinul lui Liviu Dragnea, in asteptarea schimbarii premierului, pentru ca ulterior, banii sa fie folositi in scopuri politice, de un Guvern obedient sefului PSD.

Ieri, Sorin Grindeanu a anunţat că a semnat ordinele de demitere pentru toţi secretarii de stat din Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene şi pentru secretarii adjuncţi, în legătură cu lansarea programului PNDL 2: ””Nu accept ca acest program să fie folosit în scopuri politice şi nu am de gând să tolerez aşa ceva. (…) Pentru a înlătura orice umbră de îndoială, am semnat astăzi ordinele de demitere pentru toţi secretarii de stat din Ministerul Regionale şi Administraţiei Publice, pentru secretarul general şi pentru secretarii generali adjuncţi’‘, s declarat Grindeanu

Acum, primarii de comune din Neamt au o explicatie petru intarzierea aprobarii fondurilor. Foarte multi dintre ei depusesera proiecte pentru investitii la Ministerul Dezvoltarii inca de la sfarsitul lunii martie si nu intelegeau de ce nu primesc nici macar un raspuns negativ. Este vorba despre proiecte pentru investitii diverse, de la asfaltari pana la iluminat public. Au trecut trei luni de cand ele au fost depuse, iar timpul scurs este foarte lung, multe dintre proiecte fiind acum in pericol de a nu putea fi finalizate in acest an. Primarii erau plimbati aiurea pe la minister, explicatiile lipsind cu desavarsire, nedumerirea lor fiind pe masura.

Ionut CORFU

Distribuie știrea:

Etichete: Ambitiile lui Dragnea au lasat primariile din Neamt fara bani pentru investitii
Articolul anterior
Șofer beat și agresiv cu polițiștii, la Crăcăoani
Articolul următor
Mergea în vizită și își jefuia gazda. De patru ori în trei saptamani

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed