Cei aproximativ 2.800 de intreprinzatori nemteni cu cifra de afaceri de minim 220.000 lei in anul precedent risca amenzi cuprinse intre 2.000 si 5.000 de lei daca nu-si depun raportarile contabile aferente primului semestru din acest an.
Luni, 18 august, este ultima zi in care firmele mai pot depune situatia financiara la jumatate de an. Indicatorul privind cifra de afaceri inregistrata la finele anului 2013 reiese din balanta de verificare aferenta exercitiului financiar anterior. Fiscul nemtean are in evidente 2.846 de agenti economici care trebuie sa intocmeasca si sa depuna aceste raportari contabile semestriale.
Raportarea semestriala trebuie completata in ce priveste formularul privind situatia activelor, datoriilor si capitalurilor proprii la un mod citet, fara prescurtari sau initiale, cu date de identificare complete si cu incadrarea corecta in forma de proprietate si codul unic de inregistrare.
Documentele se depun pe suport de hartie si electronic sau numai electronic cu semnatura electronica extinsa, pe portalul www.e-guvernare.ro, pecum si la ghiseele organelor fiscale teritoriale, ori la oficiile postale, prin scrisori cu valoare declarata, pe suport magnetic, impreuna cu raportarile contabile listate, semnate si stampilate. Cei care nu sunt obligati sa depuna aceste documente sunt firme care nu au avut activitate de la infiintare si pana la 30 iunie anul acesta, cei care au fost in inactivitate temporara in primul semestru al anului, cei infiintati anul acesta si cei aflati in lichidare.