National
Citit de: 122 ori

Amenzile vor putea fi plătite într-un cont unic, indiferent de domiciliul contravenientului

Salubritas Piatra- Neamț: „Adoptă un suflet, schimbă o viață!”
Ro Alert în Neamț pentru o fată de 14 ani! Un love- story care a pus pe jar polițiști din două județe

Amenzile vor putea fi plătite într-un cont unic, indiferent de domiciliul contravenientului

Conform politisti.ro, Ministerul Finanțelor a publicat pentru dezbatere normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 203 din 2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor, care vor permite, după 6 ani de întârziere, plata amenzilor rutiere într-un cont unic, indiferent de domiciliul contraveninetului. Astfel, cei care au de plătit amenzi, nu vor mai fi nevoiți să meargă în localitățile de domiciliu pentru plată, nici să stea la cozi pe la ghișee.

Plata se va putea face prin: internet / mobile banking, mandat poștal, numerar sau card la trezorerii / fisc local, dar și online pe ghiseul.ro.

Inițial măsurile se vor aplica doar pentru amenzile rutiere (sistem pilot), urmând extinderea și pentru alte tipuri de amenzi contravenționale.

Procesele-verbale vor avea o serie unică de 23 caractere (ce conțin informații despre instituție, anul de tipărire al formularului, nr. de ordine și cod de control) și pot include cod QR / coduri de bare pentru plată rapidă.

I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: Amenzile vor putea fi plătite într-un cont unic, indiferent de domiciliul contravenientului
Articolul anterior
Salubritas Piatra- Neamț: „Adoptă un suflet, schimbă o viață!”
Articolul următor
Ro Alert în Neamț pentru o fată de 14 ani! Un love- story care a pus pe jar polițiști din două județe

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed