LocalPolitica
Citit de: 703 ori

Andrei Carabelea, gânduri după ultima zi de mandat și explicații despre renunțarea la calitatea de consilier local

Convocare de îndată a Consiliului Local al Municipiului Piatra-Neamţ în şedinţă extraordinară
Controale printre taximetriștii din Piatra Neamț. Au curs amenzile de la Poliția Locală
Andrei Carabelea împărtășește pe facebook gândurile după ultima zi de mandat ca primar și explică și de ce a renunțat la mandatul de consilier local pentru următorii 4 ani. ”Astăzi a fost ultima mea zi de mandat ca Primar al Municipiului Piatra-Neamț. A fost o zi emoționantă, pentru că las în urmă patru ani de muncă dedicată comunității și pentru că i-am înmânat noului primar Cheia Orașului, într-un moment simbolic de predare de ștafetă. Îi doresc mult succes primarului Adrian Niță, echipei sale și noilor consilieri municipali, în atingerea obiectivelor pe care și le-au propus!
Mi-am început însă ziua depunând o cerere de renunțare la mandatul de consilier local. Deși aș fi avut tot dreptul să preiau acest mandat, pentru că așa au hotărât pietrenii: sunt omul cu cele mai multe voturi după primarul ales și am pe deplin această legitimitate.
Partidul are rolul său în nominalizarea și înscrierea pe lista de candidaturi, dar după acel moment, decizia de alegere este doar a cetățenilor. Ei sunt singurii care, prin vot, dau credit candidaților, iar de aici încolo politicul nu ar trebui să mai intervină.
Dar eu nu sunt omul care să se agațe de funcții sau de scaune, așa că astăzi am renunțat la mandatul de consilier local. Misiunea mea nu este legată de o poziție sau de o titulatură, ci de dorința sinceră de a contribui la binele comunității. Cred în continuitate, în echipă și în colaborare, iar încrederea cetățenilor nu depinde de o funcție, ci de faptele și de angajamentul fiecăruia.
Este și ocazia cu care îmi anunț oficial apartenența la Forța Dreptei. Asta ar fi dus, în final, la pierderea calității de membru al Partidului Național Liberal și implicit a funcției de ales local.
PNL, partidul care a început să își piardă treptat identitatea, valorile și consecvența față de principiile și electoratul liberal, din momentul în care a ales să se subordoneze față de PSD. Totul, doar pentru că niște șefuți vremelnici au sacrificat spiritul de „echipă unită” pentru ca funcțiile lor să devină viagere sau măcar ereditare. Eu am fost și sunt un liberal, cred în această doctrină și nu pot fi membru într-un partid care își uită pe zi ce trece rădăcinile, tradiția și liderii istorici.
Mulțumesc, dragi pietreni, pentru încrederea oferită. Rămân aproape de voi, în slujba orașului, din mijlocul comunității și vreau să duc mai departe reprezentarea orașului și a județului în Parlamentul României, alături de Ionel Dancă, Forța Dreptei Neamț și Ludovic Orban!”, transmite fostul primar de Piatra Neamț.
I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: andrei carabelea, gânduri după ultima zi de mandat și explicații despre renunțarea la calitatea de consilier local
Articolul anterior
Convocare de îndată a Consiliului Local al Municipiului Piatra-Neamţ în şedinţă extraordinară
Articolul următor
Controale printre taximetriștii din Piatra Neamț. Au curs amenzile de la Poliția Locală

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed