Aproape jumătate din populația județului Neamț are permis de conducere, rată de promovare la examen, 40%
Conform Prefecturii Neamț, Serviciul Permise și Înmatriculări are în evidență 191.419 posesori de permise de conducere, ceea ce înseamnă că aproape jumătate din populația județului (470.000) are permis de conducere.
Rata de promovare la proba paractică în luna septembrie, a fost de aproximativ 42 %, deși la proba teoretică a fost de peste 60%. ”Examinări – 974 candidați la proba teoretică, 704 la proba practică. Pentru obținerea permiselor de conducere au fost examinați în total 974 de candidați la proba teoretică, dintre care 615 au fost admiși. La proba practică, din 704 candidați examinați, doar 306 au promovat”, informează Prefectura Neamț.
În luna septembrie 2025, activitatea compartimentului de înmatriculări și evidență rutieră s-a concretizat în:
• eliberarea documentelor pentru înscrierea a 1.039 de vehicule;
• procesarea cererilor de transcriere pentru 1.293 de vehicule;
• efectuarea a 437 de radieri din baza de date automată și manuală;
• atribuirea a 944 de autorizații provizorii de circulație;
• valorificarea a 5.873 de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
I.C.












