Arhiepiscopia Romanului si Bacaului a reactionat la blasfemiile aruncate in spatiul public de deputatul USR de Neamt, Iulian Bulai. Acesta spunea chiar in Sfanta zi de Craciun (Nasterea Domnului), ca Iisus Cristos provine dintr-o ”familie ciudata” si ca Fecioara Maria a fost o ”mama surogat”. Prin vocea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim Bacauanul, Arhiepiscopia Romanului si Bacaului arata ca ideile exprimate de deputatul blasfemiator nu au nicio legătură cu modul simplu, sincer sau actual de a exprima „extraordinar” adevărul biblic: ”Ridiculizarea, trivializarea şi banalizarea Revelaţiei Divine şi implicit a limbajului biblic şi patristic

„Un copil. Sărac și provenit dintr-o familie foarte ciudată. Un tată trecut de prima tinerețe și o mamă adolescentă. Apărut în lume fără ca părinții lui să fi făcut dragoste. Cu o mamă surogat și un tată care acceptă paternitatea fără să fi contribuit la ea. Refuzat de comunitate. Născut fără ca părinții să fi fost căsătoriți, doar logodiți. Nașterea lui arată extradordinarul dar și limitele societății în care a apărut …”. (Iulian Bulai – deputat USR)

Ideile exprimate nu au în niciun fel legătură cu modul simplu, sincer sau actual de a exprima „extraordinar” adevărul biblic.
„Extraordinarul” revelat ar trebui să se redea cu respectul pe care Sfinţii Părinţi şi l-au impus atunci când au cugetat şi mai apoi au aşternut în scris cugetul lor, aşa cum arată Sfânta Tradiţie.
Aceste imagini – „O mamă adolescentă” – „mamă surogat” – mă trimit instantaneu la cuvintele Psalmistului care o numeşte pe Sfânta Fecioară Maria – „aleasa Domului” şi „regina” care stă de-a dreapta, îmbrăcată într-o haină aurită şi preaînfrumuseţată” (Ps.45, 10-18). Ce frumos vorbea regele psalmist David cu 1000 de ani înainte de confirmarea profeţiei mesianice şi ce trivial vorbeşte după 2000 de ani de la Naşterea Mântuitorului, un oarecare. Şi câţi dintr-aceştia vor mai fi!
Sfânta Scriptură spune: „Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Cel atotputernic” (Lc.1, 48-49).
Şi domnul deputat face parte dintre neamurile cele multe şi aşa înţelege el să te fericească, prin înţelegerea „măririi făcută ţie de către Cel atotputernic” ca având ca rezultat „apariţia” în lume a unui „copil” într-o „familie foarte ciudată”. Oare Întruparea e o „apariţie”… . !?
Îngerul Gavriil spune: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de dar, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei. Iar ea văzându-l, s-a înspăimântat de cuvântul lui şi cugeta întru sine ce fel de închinăciune poate fi aceasta” (Lc.1, 28-29).
„S-a înspăimântat” de înger, nu de domnul deputat. Oameni ca el probabil că provoacă doar mirare, uimire, dar nu înspăimântare. Nu are o exprimare angelică în niciun caz. Să „cugete întru sine la ce fel de” exprimare poate fi aceasta.

La auzul cuvintelor „mamă adolescentă”, „mamă surogat”, „acceptarea paternităţii fără contribuţie”, „familie foarte ciudată”, deci nu ciudată, ci foarte ciudată, îmi vin în minte cuvintele Sfintei Scripturi – „Împărăteasă Maică”, Pururea-fericită”, „Biserică sfinţită”, „Rai cuvântător”, „Prea-nevinovată”, „Uşă cerească”, „Lauda fecioriei” etc. Toate cele afirmate de către domnul deputat, „întăresc astfel credinţa” celor care cunosc Scriptura.
Biserica cinsteşte pe Maica Domnului prin sărbătorile din cursul anului liturgic, prăznuiri care pentru domnul deputat s-ar traduce probabil: 8 septembrie – Naşterea „mamei surogat”, 21 noiembrie – Intrarea în biserică a „mamei adolescente surogat”, 25 martie – Bunavestire a „apariţiei copilului sărac din familia foarte ciudată”, 15 august – Adormirea „mamei surogat”.
Amintim doar că la Conciliul II Vatican s-a decretat că Sfânta Fecioară, (această „mamă adolescentă surogat, membră a familiei foate ciudate”) este „Mater Ecclesiae” (Mama Bisericii!), Domnul deputat fiind membru al Bisericii Catolice.
Mă gândesc la reacţia probabil liniştită şi compătimitoare a Sfântului Chiril al Alexandriei la auzul şi citirea acestor cuvinte propagate pe reţeaua de socializare virtuală a secolului în care trăim; la compătimirea Sfântului Maxim Mărturisitorul, care a scris cu lacrimi cea mai frumoasă „Viaţă a Maicii Domnului”; la compătimirea Sfântului Ioan Damaschinul, care vorbea despre pururea feciorie sau la Sf. Ioan Gură de Aur care spunea: „Nimeni nu este asemenea în viaţă cu Fecioara Maria. Cercetează, omule, zidirea toată cu cugetul tău şi vezi dacă este ceva asemănător sau mai mult decât sfinţenia Fecioarei de Dumnezeu Născătoare. Străbate pământul, priveşte marea împrejur, cutreieră văzduhul, pătrunde cu mintea ta cerurile, aminteşte-ţi de toate puterile cele nevăzute, şi vezi dacă există o altă minune la fel cu aceasta în întreaga fire” („Cuvânt despre Fecioara Maria”).
Sf. Efrem Sirul se ruga către Maica Domnului aşa: „Gura mea este prea mică ca să pot vorbi despre tine şi limbă nu am ca să arăt tainele tale. Nu am glas şi cuvânt ca să povestesc frumuseţea ta. Porunceşte-mi ca să spun despre tine!”. Sau cuvintele Sfântului Simeon Noul Teolog: „preaneprihănită şi preacurată fecioară” (în Filocalia vol.6 – „Cuvântări morale”). Când citesc aceste râduri şi mă gândesc apoi la „mama surogat” şi „familia foarte ciudată” trebuie să recunosc că mă-ntristez pentru aflarea în faţa unei cuvântări imorale.
Sfântul Grigorie Palama mărturisea că prin mijlocirea Sfintei Fecioare
(„mamei adolescente surogat”) a primit darul teologiei. Mă întreb prin mijlocirea cui a primit domnul deputat darul trivializării Revelaţiei şi a limbajului biblic!?
Sigur că am adus în amintire doar câteva temeiuri patristice ale unor minţi luminate pentru informarea credincioşilor dornici de Cuvânt și nu pentru a intra într-o eventuală polemică”, spune IPS Ioachim Bacauanul.

Ionut CORFU

Loading...
DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

  1. Pochii-s prosti. Useristu’ vroia sa arate, intr-un mod mai inedit și pe un ton glumeț, ca Isus nu a crescut intr-o familie obișnuita, “de tip tradițional”. Mama, Maria, a fost parinte surogat, tatal, Iosif, adoptiv , etc. Dar pochii sunt niște dobitoci. Nu au reacționat la fel când unul de-al lor dadea la buci copiilor seminariști. Aia tot familie tradiționala era, sau dragoste ortodoxa?

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.