Actualizare stire, 23 mai: CONTROL LA AMBULANȚĂ, POSIBIL MALPRAXIS- DSP NEAMȚ S-A AUTOSESIZAT. MEDICUL POPESCU, POSIBIL SĂ FIE SUSPENDAT

Stirea initiala: Accidentul de ieri de la Sabaoani (Vezi stirea aici!) are toate ingredientele pentru a ramane in analele balbelor autoritatilor. Daca cei de la IPJ Neamt nu prea stiau ce se intamplase la fata locului nici dupa o ora de la producerea accidentului (Vezi aici!), iata ca dupa toate probabilitatile, ambitiile si aroganta de-a dreptul prostesti ale medicului Gabi Popescu (foto), de la SAJ Neamt, statia Roman, au dus la amputarea unuia dintre picioarele femeii ranita grav in accident.

Cum au stat lucrurile: Ajunsi primii la fata locului, cei de la SAJ Neamt au evaluat victimele, au transmis datele mai departe, apoi cei de la centru au ajuns la concluzia ca este nevoie de un elicopter SMURD pentru femeia grav ranita, in varsta de 63 de ani, asa ca de la Iasi, unde este un centru de comanda SMURD pe Moldova, a fost trimis un elicopter, care a si ajuns la fata locului pana la urma, insa era deja prea tarziu si veti vedea imediat de ce.

”Cei de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Neamţ au ajuns acolo şi au constatat că era vorba despre o pacientă în stare foarte gravă, de 63 de ani, pentru care noi am decis aducerea cu elicopterul, însă alta a fost decizia medicului de pe ambulanţa SAJ Neamţ, care a transferat pacienta la Spitalul Roman”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, prof. univ.dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU SMURD Iaşi. Este vorba desigur, despre medicul Popescu, el fiind cel care a decis ca pacienta sa fie transportata la UPU Roman si nu la Iasi cu elicopterul.

Medicul Gabi Popescu a si recunoscut de altfel ieri intr-un comentariu pe facebook, ca el a fost cel care a luat decizia de a nu mai astepta elicopterul SMURD, dintr-o ambitie aproape criminala, in mintea sa, SAJ fiind la concurenta cu SMURD, pentru a arata el cine e mai capabil si mai destept. Nu numai ca recunoaste decizia absolut gresita, dar se si lauda cu asta, ba mai mult ii da cu tifla si medicului Raed Arafat, fondatorul SMURD si se lanseaza intr-o serie de remarci deloc la locul lor, la adresa salvatorilor SMURD. Iata declaratia, exact asa cum a fost ea scrisa de cel care hotaraste cine traieste si cine moare.

 

<<Cam asta se-ntampla cand achizitia de elicoptere primeaza in fata achizitiilor de ambulante.cam asta se-ntampla cand la coordonarea SMURD este un rezident care se remarca doar prin conversatia total lipsita de profesionalism,de buna-cuviinta si de colegialitate fata de cei de la ambulanta. Cam asta se-ntampla cand nu verifici informatia primita si o-nghiti ca pelicanu’. Eu fiind medicul care a coordonat la fata locului (si nu din fotoliu) asistenta medicala acordata pacientilor din acest nefericit accident si care am decis transportul pacientei grave la un spital municipal aflat la 7 minute distanta nemaiasteptand elicopterul SMURD (care a ajuns la locul accidentului cand pacienta era deja in drum spre sala de operatie), astept solicitarea din partea Doamnei Profesor Cimpoesu de a da nota explicativa pentru ca nu am asteptat elicopterul. Si tot pe aceasta cale il anunt pe Seful DSU Dr. Raed Arafat ca diploma de medic mi-am luat-o acolo unde a infiintat el SMUR-ul, mai apoi SMURD-ul. Iar cea de specialist M.U. am luat-o tot acolo, dupa un examen crancen, dar drept. Si nu este el in masura sa-mi spuna ca sa arunc diploma undeva. Poate asa se practica la el,in tara sa natala. Noi suntem in Romania si dictatura a disparut din 1989.Ar fi trebuit sa stie asta>>.

Dupa ce femeia luata de Popescu fara sa mai astepte elicopterul a ajuns pe mana medicilor de la UPU Roman, acestia si-au dat seama ca ea are rani extrem de grave, inclusiv un picior zdrobit, ceea ce impunea transferul ei la un spital ceva mai dotat, asa ca o trimit la spitalul din Piatra- Neamt. Si medicii de aici s-au vazut neputinciosi in fata starii foarte grave a pacientei, asa ca ce credeti, au transferat-o la Iasi, adica exact unde nu a lasat-o Popescu sa ajunga de la bun inceput, cu elicopterul.Iata comunicatul SAJ Neamt:„victimă sex feminin, 63 ani, diagnostic: politraumatism prin accident rutier, şoc traumatic, transportată de un echipaj cu medic la CPU Roman, apoi transferată la UPU a Sp. Judeţean de Urgenţă P.Neamţ; din UPU a fost preluată de echipajul TIM şi la limita de judeţ a fost predată echipajului cu medic, care a transportat-o la Iaşi” – se arată în comunicatul SAJ Neamț

Trecusera deja sapte ore cand victima a ajuns la Iasi, iar medicii de acolo nu au mai avut ce face, decat sa amputeze piciorul femeii.

Iata cum o decizie luata la ambitie de un medic, pe considerente de concurenta, a influentat in mod dramatic destinul unui om. Nu stim, poate ca era foarte posibil, chiar si daca ajungea cu elicopterul la Iasi, femeia sa fi avut aceeasi soarta. Dar ea va trai de acum incolo toata viata cu gandul ca poate ar fi avut vreo sansa sa-i fie salvat piciorul si sa nu ramana infirma la o varsta la care are nevoie mai mult decat oricand de ambele picioare, daca medicul Popescu ar fi pus pe primul loc profesia si nu ambitiile personale.

In ceea ce-l priveste pe medicul Gabi Popescu, este mai mult decat clar ca omul are ceva probleme, din moment ce isi permite sa certe pe toata lumea, sa se creada cel mai bun si sa ia decizii de capul lui, care pana la urma au dus la o nenorocire.

Acest medic a lucrat in urma cu mai multi ani ca medic pe ambulanta si la UPU Piatra- Neamt. El era cunoscut ca fiind foarte recalcitrant, iar reclamatiile pe numele lui curgeau garla. El era acuzat constant ca era violent cu pacientii si cu apartinatorii, de mai multe ori iscand scandaluri de pomina la UPU, legand apartinatori de pat, batandu-i apoi chemand tot el politia, reclamand ca oamenii au facut scandal, cei din urma alegandu-se cu amenzi.

Dupa mai multe astfel de abateri, pentru o vreme el a disparut din peisaj. Cel putin doua incidente de acest fel au fost mediatizate pe un post local de televiziune. In unul dintre ele, pe 6 iunie 2006 au fost implicati doi barbati din Piatra- Neamt care insoteau la UPU o ruda, victima a unui accident rutier. Popescu i-a agresat, si cu ajutorul paznicilor i-a legat de paturi pana la venirea politistilor, care bine-nteles i-a si amendat, iar cu toate eforturile celor doua victime de a obtine pedepsirea lui Popescu, acesta a ramas basma curata. Unuia dintre cei doi barbati i-a si recoltat probe bilogice in timp ce era imobilizat, in vederea stabilirii alcoolemiei, desi nimic in lume nu i-ar fi putut permite sa faca asa ceva, impotriva vonintei persoanei repsective. Cei care au cazut victime acceselor lui de furie, spuneau la vremea respectiva ca acestuia ii sarea tandura din orice, chiar si dupa o intrebare nevinovata. A fost facuta o plangere la politie, dar cazul a fost musamalizat.

Consideram ca dupa aceasta ultima isprava, pe care o si recunoaste, acest medic trebuie exclus urgent din sistemul medical, pana cand nu va lua decizii si mai grave, iar sefii lui trebuie sa iasa cu declaratii publice despre masurile care s-au luat in privinta acestui personaj. In cazurile urgente, cand este vorba despre destine, nu poate fi loc de ambitii personale sau de platit polite, decat daca cineva nu are toate tiglele pe casa. Ori din declaratia medicului Popescu, reiese ca el chiar asta a facut.

Ionut CORFU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.