În data de 07.11.2022, prin apel la 112 echipa pirotehnică a fost solicitată să intervină pentru asanarea unor elemente de muniție descoperite în comuna Vânători Neamț. Un bărbat în vârstă de 52 ani, cu un detector de metale deținut legal, a descoperit în pădurea Braniște un proiectil exploziv de calibru 75 mm, 6 bombe de aruncător de calibru 82 mm, 12 focoase pentru bombe de aruncător, 2 focoase pentru grenade de mână și 3 focoase pentru proiectile.

Pirotehnicienii, cu ajutorul echipamentelor specifice, au cercetat zona pe o suprafață de aproximativ 200 mp și au mai descoperit 3 bombe de aruncător de calibru 82 mm.
Muniția descoperită provine din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Aceasta a fost preluată, transportată și depozitată în condiții de siguranță într-un depozit special amenajat pentru a fi ulterior distrusă.

sursa: ISU Neamt

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.