Ionel Arsene, unul dintre liderii PSD cu cea mai mare influenta la centru, a reactionat pe contul lui de facebook dupa demiterea Guvernului PSD prin motiune de cenzura. Arsene spune ca a crezut pana in ultimul moment ca rezultatul votului va fi altul si ca se va evita aruncarea tarii intr-o criza politica. El apreciaza votul din Parlament ca fiind un scrutin al minciunii si al manipularii. ”Am avut încredere până-n ultimul moment că vom reuși evitarea aruncării României într-o criză politică din cauza unui președinte mofturos, într-o degringoladă periculoasă pentru noi toți. M-am autoiluzionat! Interesele obscure și meschine, cele care își doresc ca drujbele să huruie mai tare in pădurile României, asfaltul să reintre in pământ iar o halcă din Portul Constanța să se piardă în mare, au fost mai puternice, iar votul minciunii și al manipulării a învins azi.

Dar, eu îmi cunosc partidul și știu ce forță are, îi cunosc oamenii și știu că nu va fi unul care să nu lupte până la capăt pentru România! Noi, PSD, ințelegem responsabilitatea pe care o avem față de comunitățile noastre și nu vom permite nimănui să joace ruleta rusească cu ele, nu vom accepta niciodată sa pătrundă legea strâmbă și nici comportamentul deviant in societatea românească. Noi avem promisiuni făcute de care trebuie să ne ținem și planuri de viitor care trebuie înfăptuite pentru România!

Arsene raspunde si la noile acuzatii lansate de Victor Ponta, potrivit carora seful PSD Neamt ar fi incercat sa mituiasca parlamentari Pro Romania chiar inainte de vot. ”Îl priveam astăzi pe întâiul plagiator al țării, Victor-Viorel, atacându-mă de la tribuna Parlamentului. Ce Dumnezeu poți să faci cu astfel de oameni? Nu poți decât să constați și să te crucești de câți nevrotici pedalează în jurul tău. Dar, din nefericire, așa cum spunea Napoleon, în politica, absurditatea nu este un handicap. Adrian Nastase avea dreptate: băiatul ăsta nu va reuși niciodată să treacă de lipsa de caracter! Nu degeaba singurul care se mai înhăitează cu el e Petrov”, a mai precizat Arsene.

Ionut CORFU

1 COMENTARIU

  1. Acum nu stiu cum e mai bine, sosetica. Sa huruie drujbele sau sa huruie camioanele lui Ginel prin balastiere si alte golanii identice. Tu oricum ai viata grea ca te-ai dat Number 1 in fata idiotilor din PSD. Pe toti ia-i asigurat ca vei cumpara suficienti parlamentari ca sa ramaneti la guvernare. Inclusiv pe Veorica. Sa vedem ce bani mai primesti. Doar ca noi, dragii nemteni, stiam ce poti. Adica ce nu poti. Tu nici limba romana nu o stii. Iar dovada faptului ca esti doar un valutist marunt ai dat-o astazi, cand ai sunat in sedinta de plen a Parlamentului pe un sclav din Botosani ca sa-ti dea la telefon niste deputati carora sa le promiti bani. O tara intreaga a vazut asta si sunt convins ca nu va ramane asa. Probabil convorbirea ramane, mai ales de la tine. Daca erai un smecher, asa cum te crezi, rezolvai problemele inainte de sedinta. Dar, repet, esti un individ neinsemnat pt care adevaratele probleme abia incep. Nu mai baga bani in postari sponsorizate, nimic nu te mai ajuta. Nici macar textele scrise de altii. Sa nu uit, nici dr Munteanu nu se mai intoarce la spital.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.