Local
Citit de: 9 ori

Așa DA! Deputata Oana Bulai, de mână cu primarul de Ion Creangă, la Ministrul de Finanțe

Camionetă cu cabina praf la Zănești, după ce șoferul a adormit la volan
Peste 7 km de drumuri asfaltate în ultimele luni la Farcașa. Primarul Țifui are planuri mari
Deputata PSD de Neamt, Oana Bulai, își ia in serios rolul pe care trebuie sa-l aiba un parlamentar în teritoriu, și dă un exemplu de bune practici, tuturor colegilor din Parlament, inclusiv celor din partidul din care face. Aceasta a mers de mână cu primarul comunei Ion Creangă (jud. Neamt), in biroul Ministrului de Finante Adrian Câciu, ajutandu-l la modul concret pe edil, să găsească sprijin la cel mai inalt nivel pentru problemele comunitatii in fruntea căreia a fost ales.
Oana Bulai:Una dintre atribuțiile principale ale unui parlamentar este aceea de a sprijini comunitățile locale să se dezvolte și să creeze noi proiecte!
Astăzi am fost împreună cu primarul PSD al comunei Ion Creangă, Dorin Tabacariu, să discutăm cu ministrul finanțelor, Adrian Câciu, despre problemele punctuale ale comunei, dar și despre proiectele pe care primarul le are în plan pentru a le implementa. A fost o discuție utilă, benefică pentru locuitorii din Ion Creangă.
Îi voi sprijini mereu pe primarii care își vor dori să dezvolte și să ducă localitatea pe care o reprezintă la un alt nivel. Le voi fi mereu alături în relația lor cu membrii Guvernului și voi discuta cu miniștrii despre problemele și proiectele comunităților din județul Neamț.
Mă bucur atunci când văd primari implicați și dedicați comunităților care i-au ales. Pe Dorin Tabacariu îl apreciez mult pentru activitatea sa și pentru lucrurile bune pe care le face în comună. Am avut de la bun început încredere în el și în capacitatea sa de a schimba în bine localitatea. Sunt foarte bucuroasă că avem primari care vor performanță și au proiecte concrete pentru dezvoltarea locală.
Îi mulțumesc ministrului Adrian Câciu pentru promptitudine și disponibilitatea avută de a discuta despre soluționarea problemelor locale și proiectele de viitor. România are nevoie de oameni dedicați, preocupați de binele comunităților.
Ionut CORFU (sursa foto: facebook- Oana Bulai)

Distribuie știrea:

Etichete: Așa da! Deputata Oana Bulai, de mână cu primarul de Ion Creangă, la Ministrul de Finanțe
Articolul anterior
Camionetă cu cabina praf la Zănești, după ce șoferul a adormit la volan
Articolul următor
Peste 7 km de drumuri asfaltate în ultimele luni la Farcașa. Primarul Țifui are planuri mari

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed