General
Citit de: 5 ori

Atenție, bicicliști! Duminică, a cincea ediție Gîrcina Bike Tour

Subprefectul Adrian Ciobanu: Spitalul Județean de Urgență, imaginea dezastrului PSD
O nouă lecție pentru administrația județului Neamț. Sute de voluntari au colectat peste 1.000 de saci de gunoi de pe lacul Izvorul Muntelui
Duminică, bicicliștii și iubitorii de mișcare în natură, sunt așteptați la a cincea ediție Gîrcina Bike Tour, manifestare  organizată de Primăria Gârcina, la inițiativa primarului Mihai Gontaru.
Ca de obicei, și de data asta, startul se dă la ora 12, de la Baza Sportivă din Oprișeni- Gîrcina, iar traseul are punct de sosire în Poiana Matieș din satul Cuiejdiu, unde tot ca de obicei, participanții vor fi așteptați cu bucate tradiționale, preparate de producători locali.
Dragi prieteni, au mai rămas doar 3 zile până la startul celei de-a V a ediții a Gârcina Bike Tour! Așa cum am promis în primăvară, suntem bucuroși să vă anunțăm că duminică, 1 octombrie, la ora 12, la Baza Sportiva Gîrcina, dăm startul celui mai așteptat eveniment din Gârcina și din împrejurimi!
Este un traseu de aproximativ 15 km, de dificultate medie, care se poate parcurge alături de prieteni sau în familie.
Noi, organizatorii, ne vom ocupa de buna desfășurare a evenimentului, astfel încât toți participanții să ajungă în Poiana Matieș din satul Cuiejdiu, unde localnicii vă așteaptă cu surprize specifice zonei! Vă așteptăm cu drag!”,
transmite primarul Mihai Gontaru.
Astăzi, pregătirile în Poiana Matieș, erau în toi:
Ionut CORFU

Distribuie știrea:

Etichete: a cincea ediție Gîrcina Bike Tour, duminica
Articolul anterior
Subprefectul Adrian Ciobanu: Spitalul Județean de Urgență, imaginea dezastrului PSD
Articolul următor
O nouă lecție pentru administrația județului Neamț. Sute de voluntari au colectat peste 1.000 de saci de gunoi de pe lacul Izvorul Muntelui

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed