Gest de atitudine civica. Femeile social democrate (OFSD Neamt), sub coordonarea presedintei Carmen Elena Nastase, au facut un colt de rai in curtea Spitalului Judetean Neamt, unde au amenajat un mini parc plin cu flori si culoare. ”Curtea Spitalului Județean, mai frumoasă ca niciodată! Mai multe doamne membre ale OFSD Neamț sau care nu aparțin vreunei formațiuni politice au aderat la proiectul președintei femeilor social-democrate nemțene, Carmen Elena Nastasă, și împreună au lucrat pentru înfrumusețarea curții Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț.
În această după-amiază, „proiectul“ doamnelor a ajuns la final și împreună s-au bucurat de noua imagine a curții unității sanitare, în prezența unor cadre medicale și a conducerii spitalului”, transmite Organizatia Femeilor din PSD Neamt, intr-un comunicat de presa. Ce a iesit din mana lor, se poate vedea in imaginile de mai jos:
Presedinta OFSD Neamt, Carmen Elena Nastase, explica in ce a constat initiativa, afirmand ca s-a dorit schimbarea unui loc asociat in principal cu durerea. „În această după-amiază, ceea ce am muncit alături de colegele social-democrate din organizația județeană OFSD și alte doamne cu suflet mare se poate vedea în curtea Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț.
Am reparat bănci, am schimbat destinația unor obiecte lipsite de utilitate și le-am adaptat și vopsit pentru a deveni măsuțe, am plantat flori! Toate aceste pete de culoare înfrumusețează acum curtea Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț.
Mi-am dorit să schimbăm fața acestui loc asociat cu durerea, cu suferința grea, cu lipsa de speranță! Am dus un strop de culoare cu care să înveselim sufletele pacienților care vor vrea să se bucure de o scurtă ședere în curtea spitalului, eventual alături de aparținătorii lor, de cadrele medicale, de alți colegi de suferință!“, a declarat Carmen Nastasă, președinta Organizației Femeilor Social Democrate Neamț.
În perioada următoare, pesedistele nemțene și toate doamnele și domnișoarele care vor dori să fie părtașe la alte proiecte menite să schimbe în bine lumea în care trăim vor face din nou echipă. „Nu căutăm bani, ci căutăm inițiative, idei noi, dorință de implicare. Le aștept alături de mine pe toate doamnele și domnișoarele care îmbinând utilul cu plăcutul pot schimba puțin lumea în care trăim“, a mai spus președinta Carmen Nastasă.
Ionut CORFU