Local
Citit de: 7 ori

Au construit ilegal, acum au rămas fără balcoane și trebuie să plătească și lucrările de demolare

Mara Calista: ”Susțin măsurile prin care femeile să fie plătite egal cu bărbații”
Accident bizar pe o stradă din P. Neamț. Motociclist și pieton, răniți fără să se atingă

Mai multe balcoane construite ilegal, au fost demolate astăzi în cartierul Dărmănești. Costurile demolărilor vor fi suportate de proprietari.

O nouă acțiune de desființare a construcțiilor edificate ilegal pe domeniul public, prin dispoziție de primar, la propunerea Comisiei de coordonare a acțiunilor de desființare/demolare a construcțiilor ilegale amplasate pe domeniul public – Primăria Piatra Neamț.

Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Disciplina în Construcții au fost prezenți azi, 18.09.2024, la o nouă acțiune ce a vizat desființarea unor balcoane construite ilegal, pe domeniul public, în cartierul Dărmănești. Proprietarii urmează să achite costurile demolării, având în vedere faptul că aceștia fuseseră notificați anterior de către compartimentul de specialitate din Primăria Piatra Neamț, precum și de comisia sus amintită, să desființeze respectivele amenajări și extinderi, din proprie inițiativă”, transmite Poliția Locală Piatra Neamț.

Readucem în atenția opiniei publice faptul că, potrivit Legii 50/1991privind autorizarea în construcții, art. 33 – construcţiile executate fără autorizaţie de construire pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului, cât şi construcţiile, lucrările şi amenajările cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor vor putea fi desfiinţate pe cale administrativă de autoritatea administraţiei publice de pe raza unităţii administrativ-teritoriale unde se află construcţia, fără emiterea unei autorizaţii de desfiinţare, fără sesizarea instanţelor judecătoreşti şi pe cheltuiala contravenientului.

    (2) Procedura prevăzută la alin. (1) se poate declanşa din oficiu de autoritatea administraţiei publice de pe raza unităţii administrativ-teritoriale unde se află construcţia sau la solicitarea proprietarului ori a administratorului legal al terenului aparţinând domeniului public sau privat al statului”.

I.C.

 

Distribuie știrea:

Etichete: acum au rămas fără balcoane și trebuie să plătească lucrările de demolare, Au construit ilegal pe domeniul public, Balcoane demolate în cartierul Dărmănești. Proprietarii vor suporta cheltuielile
Articolul anterior
Mara Calista: ”Susțin măsurile prin care femeile să fie plătite egal cu bărbații”
Articolul următor
Accident bizar pe o stradă din P. Neamț. Motociclist și pieton, răniți fără să se atingă

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed