Un batran plin de rani purulente, anchilozat (deci in imposibilitate sa se miste singur) si suferind de Alzheimer, a fost trimis acasa la patru ore dupa ce fusese adus la spital cu ambulanta.

Totul s-a petrecut la Spitalul Judetean Neamt, astazi in urma cu putin timp. Povestea ne-a fost relatata de o ruda a batranului, ea fiind si cea care l-a insotit la spital.

Stanciu Mihai are 76 de ani, este din Cut, comuna Dumbrava Rosie, judetul Neamt. Copiii sai sunt plecati din tara si de el au grija rudele, care fac asta cu randul.

Din cauza faptului ca este imobilizat la pat (este anchilozat din cauza varstei si nici macar nu-si poate indrepta picioarele, dupa cum se vede in poza) batranul s-a ales cu rani profunde, cele mai grave fiind pe spate, pe fund, in zona bazinului si la picioare. Unele dintre ele au si doi- trei centimetri in diametru. Cei care au grija de el le-au tratat si le-au igienizat cum au putut, insa s-au agravat si s-au infectat.

Astazi au apelat la un ONG care se ocupa cu ingrijirea batranilor, cu care rudele colaboreaza pentru cazul lui Stanciu Mihai. Cei de la ONG-ul respectiv au spus ca ranile trebuie tratate neaparat la un spital, pentru ca sunt destul de grave. Una dintre rani poate fi vazuta in fotografia de mai jos. Ne pare rau pentru imaginea poate prea dura, dar suntem nevoiti sa o publicam, poate o vede si medicul despre care veti auzi mai jos.

Asa ca in jurul orei 16, la solicitarea rudelor, el a fost preluat de la Cut de o ambulanta SAJ si transportat la UPU a Spitalului Judetean Neamt.

Aici ranile au fost pansate si a fost chemat chirurgul de garda. Potrivit femeii care l-a insotit pe batran, numele chirurgului este Mircea Buganu. In jurul orei 20, acesta, destul de ofuscat si fara chef de prea multe discutii (nimic surprinzator dealtfel), i-a spus ca nu are ce sa-i faca la spitalul judetean, pentru ca batranul este de chirurgie plastica, asa ca-l trimite acasa, ambulanta fiind deja chemata, pentru ca altfel nu poate fi transportat.

Degeaba a incercat femeia sa-i explice ca trebuie tratat si ingrijit si ca asta se poate face cel mai bine intr-un spital, avand in vedere si celelalte afectiuni ale barbatului, ca medicul nu a putut fi induplecat.

Apoi l-a rugat sa-l interneze macar o zi sau maximum doua, cat sa aiba timp sa gaseasca un alt spital. Tot degeaba. Medicul Buganu a spus insa ca pacientului trebuie sa i se administreze un antibiotic. La intrebarea ce antibiotic, raspunsul a fost: ORICARE, si nu a vrut nici macar sa scrie o reteta, precizand ca nu suporta orice fel de medicament, ca si cum ar fi vrut sa puna si mai mult in dificultate pe ruda barbatului.

Intr-un final, medicul si-a amintit ca la spitalul vechi batranul ar putea fi tratat, dar ca este deja prea tarziu, si sa-l aduca maine din nou. A fost rugat sa-l interneze pana maine, ca sa nu mai fie purtat pe drumuri aiurea si azi si maine. Medicul Buganu a intors spatele si dus a fost, refuzand categoric sa-l interneze, desi starea batranului este cat se poate de proasta si este mai mult decat clar ca are nevoie de ingrijiri medicale specializate, pe care nu le poate primi acasa, oricate eforturi ar face rudele.

Inainte sa fie dus din nou la ambulanta, cei de la UPU si-au dat seama ca batranul mai avea niste rani la picioare, pe care nu le vazusera in cele patru ore petrecute acolo. Le-au pansat si pe acelea iar pacientul a fost trimis acasa fara a i se administra niciun tratament.

Nu stim daca mai au rost comentariile. Daca batranul din imagini era de trimis acasa, inseamna cu mai stie nimic din ce se petrece pe lumea asta si ar trebui sa ne facem icoane cu medici. Putem insa sa anticipam raspunsul directorului Negelschi: ”Nu era o urgenta”. Putem sa anticipam si ce raspunsuri ar primi el, dar preferam sa nu le insiruim aici.

Cazurile de acest fel se petrec aproape zilnic la Spitalul Judetean Neamt, fara sa se schimbe ceva, desi sunt relatate de presa si reclamate de apartinatori.

Precizam ca toate persoanele mentionate in acest articol beneficiaza de dreptul la replica, pe care publicatia noastra il va oferi oricui il va solicita.

Ionut CORFU

 

 

DISTRIBUIȚI

7 COMENTARII

  1. Pentru ceea ce a făcut acest ,,om “,pentru că nu-l putem numi medic,eu unul i-aş fi mulțumit de ajutorul dat pentru moment,iar la propunerea de a fi adus aminte doua zi nu m-aş fi opus,ci i-aş fi dat de înțeles domnului ,,doctor” că atunci când îl voi readuce prefer să fie tot dumnealui deoarece,,cunoaște cazul”şi astfel ne putem ,,descurca altfel”.Bineînțeles ca a doua zi plîngându-mă cumva,i-as fi strepurat un pliculeț cu vreo 10 bancnote de 100 lei, ,,pentru o îngrijire mai bună” .Am uitat să precizez că aş fi avut grijă ca acele hârtiuțe de 100ron.să fie însemnate cu…..ghici ce cuvânt?…..Exact răspuns satisfăcător MITĂ!De aici încolo….,,după mine potopul”.

  2. daca era caz de chirugie plastica ce era sa faca sa-l interneze el.nu este vorba de spaga medicul respectiv este un chirurg foarte bun,problema este la un alt nivel,de cazul respectiv trebuia sa se ocupe cineva pe de chirugie plastica.nu vreau sa-i i-au apararea nimanui dar cred ca se exagereaza si se da vina pe cineva care slava Domnului a venit si totusi l-a pansat.

  3. Pai chiar nu este urgenta.Cum a ajuns in halul ala batranul, nu cumva din neglijenta? UPU nu este statiube de refacere, unitate primire urgente se traduce.Presa, serios chiar nu stiti? De ce incurajati astfel de oameni care sunt clar vinovati de neglijenta????Lasati audienta si ajutati normalitatea.Nu se ajunge in halul ala peste noapte!!!

  4. rudele batranului sunt criminale! ranile alea apar cand omul sta nemiscat cu zilele, iar igiena este precara! lasati deoparte doctorul ala, problema este la rude.

Dă-i un răspuns lui florin Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.