AUR vrea să bage PSD în opoziție și să guverneze cu PNL
După ce a tot trimis bezele către PSD, partid din care își trage seva și cu care este aliat în teritoriu, AUR s-a răzgândit și vrea să guverneze cu PNL, ceea ce ar însemna că PSD intră în opoziție.
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, a declarat în cadrul emisiunii „Ai aflat, cu Ionuț Cristache”, difuzată în exclusivitate de Gândul, că partidul său are o preferință clară pentru o colaborare politică cu Partidul Liberal Național (PNL), în defavoarea PSD, după alegerile parlamentare din 2028. Într-o intervenție în care a prezentat viziunea politică și economică a AUR, Petrișor Peiu a subliniat că principalele valori și obiective ale partidului sunt mai apropiate de cele ale liberalilor decât de cele promovate de social-democrați, scrie Mediafax care citează Gândul.
„Am vrea, după alegeri, să guvernăm mai degrabă cu PNL decât cu PSD”, a declarat senatorul, Potrivit declarațiilor lui Peiu, AUR urmărește o guvernare bazată pe principii economice liberale, cu accent pe susținerea mediului de afaceri, reducerea birocrației și stimularea investițiilor interne și externe. Senatorul a argumentat că aceste obiective sunt mai ușor de implementat împreună cu PNL, un partid cu o viziune economică similară, decât într-o coaliție cu PSD.
Vezi și
Viceprimar AUR de Piatra Neamț, aliat cu PSD acasă, protestatar anti- sistem la București
I.C.












