Dupa ce duminica un autoturism BMW a fost incendiat intentionat la Candesti (vezi detalii aici!), ieri, un alt eveniment de acest gen s-a petrecut la Oniceni. Si in acest caz, pompierii dau ca si cauza posibila, incendierea intentionata:

”Marți, 14.02.2017, la ora 11:27, Dispeceratul Integrat ISU-Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat prin SNUAU 112 despre producerea unui incendiu la un autoturism în comuna Oniceni, sat Ciornei.

Pentru stingerea incendiului, la locul evenimentului s-au deplasat 4 subofiţeri cu 1 autospecială de stingere cu apă şi spumă din cadrul Detașamentului de pompieri Roman, punctul de lucru Poienari. În urma incendiului au ars elemente din caroserie, spoiler spate, lămpile și alte elemente din plastic ale autoturismului.

Cauza probabilă a incendiului: folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.”

Tot ieri, pompierii au intervenit la un incendiu produs la o locuinta din Roman:

”Marți, 14.02.2017, la ora 21:09, Dispeceratul Integrat ISU-Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat prin SNUAU 112 despre producerea unui incendiu la o locuință în municipiul Roman.

Pentru stingerea incendiului, la locul evenimentului s-au deplasat 16 subofiţeri cu 3 autospeciale de stingere cu apă şi spumă și o ambulanță B2 din cadrul Detașamentului de pompieri Roman.

În urma incendiului au ars acoperișul casei și al grajdului, construcții din lemn cu învelitoare din azbociment pe o suprafață de 100 m.p., bunurile  materiale din două camere de locuit, aparatură electronică și electrocasnică, mobilier, haine, lenjerie patru ferestre din PVC cu geam termopan și documentele personale ale proprietarului. Cauza probabilă a incendiului: coș de fum deteriorat.”

Ionut CORFU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.