Cultura
Citit de: 71 ori

Avanpremieră la Teatrul Tineretului. Nunta însângerată

Loki, ciobănescul belgian- șef de promoție, intră în rândurile Poliției Neamț
Voltaj, show de zile mari la Vacanțe Muzicale! Ropote de aplauze de sub o mare de umbrele (galerie foto)

Duminică, 13 iulie, ora 19:00 va avea loc avanpremiera spectacolului Nunta însângerată de Federico Garcia Lorca, prima producție din planul de management al directorului Andrei Merchea.

Comunicat de presă- Teatrul Tineretului Piatra Neamț: Acest text clasic, aparținând celui mai important scriitor spaniol din secolul al XX-lea, este montat de Vlad Trifaș, un tânăr regizor, care în 8 ani de creație regizorală a pus în scenă peste 30 de spectacole. Tot el semnează și muzica originală a acestui spectacol. Scenografia este realizată de două importante artiste din Turcia: Berna Yavuz (costume) și Büșra Eroğlu Doğan (decor). Concepția luminilor aparține lui Costi Baciu.

Distribuția cuprinde întreaga trupă, în buna tradiție a Teatrului Tineretului.

Având ca sursă de inspirație un fapt real, comunicat de poliție în presa vremii, Nunta însângerată reprezintă primul succes teatral major al  lui Federico García Lorca, cel mai important scriitor spaniol din secolul XX.

O mireasă are inima dăruită altcuiva decât mirelui. Nunta reprezintă momentul în care ea trebuie să aleagă între împlinirea iubirii și respectarea normelor sociale, în climatul sufocant al tradițiilor. Urmând îndeaproape textul lui Lorca, spectacolul exprimă forța iubirii care luminează dincolo de fatalitate, greșeală, moarte.

Vă invităm să încheiem stagiunea 2024-2025 cu avanpremiera acestui spectacol pasional, urmând ca premiera sa să aibă loc la toamnă, în stagiunea 2025-2026!

G.T.

Distribuie știrea:

Etichete: Avanpremieră la Teatrul Tineretului. Nunta însângerată
Articolul anterior
Loki, ciobănescul belgian- șef de promoție, intră în rândurile Poliției Neamț
Articolul următor
Voltaj, show de zile mari la Vacanțe Muzicale! Ropote de aplauze de sub o mare de umbrele (galerie foto)

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed