Procurorul ieșean Horodniceanu, fost șef DIICOT,  care a încercat să intimideze doi polițiști cu replici de bombardier ”Voi știți cine sunt eu?”, are o avere impresionantă.

Daniel Horodniceanu deține și o casă de vacanță de 106 mp plus un teren în comuna Ceahlău, județul Neamț.

Potrivit ultimei declarații de avere, Horodniceanu deține împreună cu soția sa o casă de locuit în Iași, de 245 mp, și una de vacanță în Ceahlău, 106 mp.

De asemenea, soții Horodniceanu au în proprietate trei terenuri intravilane, două în Iași și unul în Ceahlău, și un teren agricol, în Iași. Familia lui Daniel Horodniceanu are două mașini: un BMW, fabricat în 2016, și un Mercedes, fabricat în 2013, scrie bugetul.ro

Fostul șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism are deschis un cont bancar la BRD, unde a depozitat 270.000 de lei, iar într-un cont la NN Asigurări, de tip fonduri de investiții, inclusiv pensii private sau alte sisteme de acumulare, are 151.901 lei.

În anul 2021, Daniel Horodniceanu a încasat de la DIICOT un salariu de 221.759 de lei. În plus, Horodniceanu a mai primit de la DIICOT suma de 218.232 de lei, reprezentând veniturile nete aferente anilor anteriori, încasate în 2021.  La aceste sume se adaugă și 70.680 de lei, bani încasați de la Consiliul Superior al Magistraturii.

În total, conform calculelor Bugetul.ro, în 2021, Horodniceanu a avut venituri de 510.671 de lei.

Potrivit vestea.net, acesta a absolvit Liceul Roman Vodă din Roman, județul Neamț.

Daniel Horodniceanu, fost șef DIICOT, a încercat să intimideze doi polițiști ieșeni care l-au oprit în trafic. Horodniceanu i-a amenințat pe aceștia că va vorbi cu șeful IPJ Iași. Ba mai mult, el le-a spus că, în anul 2016, după o discuție cu ministrul de Interne de la acea vreme, Gabriel Oprea, le-a mărit salariile cu 15%. Filmarea a apărut apoi în presă. Ieri, IPJ Iași a anunțat că polițiștii au început să filmeze după ce procuorul le-a lovit mașina și i-a înjurat.

I.C.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.