O tânără din Bacău a fost coborâtă de pe Ceahlău de salvamontiştii nemţeni, după ce i s-a făcut rău şi nu a mai putut continua drumul. Prietenul ei a sunat la 112 marţi, 2 iunie, în jurul orei 16 şi a cerut ajutor întrucât fata se sufoca. După datele transmise, turiştii se afalu în zona Călugări, pe traseul Cabana Dochia – Lutul Roşu. Apelul a fost preluat de Salvamont Neamţ şi la locul indicat a ajuns un echipaj cu o targă, oxigen şi medicamente. „Persoana acuza stări de sufocare acute şi din cele relatate de însoţitor afecţiunea se produsese brusc, fără simptome prealabile de rău, a declarat Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ. Am solicitat să fie ferită de vânt şi de soare, iar prin intermediul personalul Cabanei Dochia a fost trimisă o pătură pentru a izola termic victima”, a mai spus Raul Papalicef.
Cea mai apropiată bază a fost cea de la Durău, de unde a fost trimisă o echipă de intervenţie ultrarapidă cu o targa UT 2000, oxigen şi antihistaminice în cazul în care se confirma bănuiala salvamontiştilor legat de vreo reacţie alergică şi şoc anafilactic.
„Echipa a ajuns la victimă, R.I, de 22 de ani, din Bacău, în jurul orei 17, i s-a administrat oxigen şi claritin, iar la 18,30 a fost predată ambulanţei în punctul Curmătura Lutul Roşu de pe axial”, a mai spus şeful Salvamont. Cadrele medicale au stabilit că tânăra suferea de alergie la soare li au transportat-o la spital. Când şi-a revenit din şoc, fata a recunoscut că şi-a uitat pastilele acasă. Probabil că experienţa i-a fost învăţătură.