PSD-iștii din Neamt par să țină cu tot dinadinsul să devină campioni la încălcarea legii, ori din nepăsare, ori din prostie, ori pentru că au impresia că totul li se cuvine, inclusiv banii publici, pe care-i cheltuie după bunul plac, crezând probabil că sunt intangibili sau că legea este pentru alții, nu și pentru cei din partidul care a confiscat cu totul un judet intreg, aruncand cu banii în buzunarele firmelor de partid ori de familie, sau in proiecte care câteodată se mai și prăbușesc.
Astfel, un consilier local PSD din comuna Alexandru cel Bun, nu s-a sfiit deloc să voteze in dispretul legii, un Proiect de Hotarare prin care o sumă insemnata de bani din bugetul local, a ajuns la pensiunea propriei sale familii.
Conform datelor solicitate de tvmneamt de la Primaria Alexandru cel Bun, pe 8 iulie, Călin Constatin (cunoscut printre localnici ca Țuțu), consilier local PSD, a votat un Proiect de Hotarare aprobat cu unanimitate voturi, prin care Primaria Alexandru cel Bun a alocat 25.000 de lei Uniunii Artistilor Plastici din Romania- Filiala Piatra Neamt, pentru o manifestare culturala organizata in comuna amintita.
O parte din acei bani au ajuns însa la IF (Întreprindere Familiala) Călin Elena Diana, sotia consilierului local, cea care administreaza Pensiunea Daria, din satul Bistrita. La pensiunea familiei consilierului local PSD, au ajuns in total 10.200 de lei: 4.200 de lei pentru masă si 6.000 de lei pentru cazarea artisitilor plastici participanti la manifestarea culturala pentru care s-au solicitat bani de la primarie. Serviciile din banii primariei au fost asigurate in perioada 18.07- 24.07. 2022.
Asadar, cu votul lui Călin Constantin, aproape jumatate din cei 25.000 de lei, au intrat in conturile propriei sale familii, ceea ce s-ar putea incadra cu usurinta la infractiunea de ”conflict de interese”.
Contactat telefonic, consilierul local a declarat: ”Eu nu văd niciun conflict de interese aici. Nu aveam de unde să știu că artiștii plastici se vor caza la pensiunea familiei mele, deci nu cred că este conflict de interese. Oamenii au venit, au plătit, ce puteam să fac? Să nu-i primesc?”.
Solcitarea pentru finantare a fost depusa la Primaria Alexandru cel Bun pe 20 iunie, deci cu o luna de zile inainte de perioada facturata pentru cazare si masa la pensiunea consilierului local, deci e destul de greu de crezut ca organizatorii evenimentului întâi au cerut bani si abia apoi au căutat o oferta buna pentru cazare si masă, riscând să nu se incadreze in buget.
Consilierul PSD a mai avut un mandat de consilier local la Alexandru cel Bun, din partea PP-DD, după alegerile locale din 2012, insa nu l-a dus pana la capăt, fiind nevoit să demisioneze după o poveste asemănătoare, legată de data asta, de o posibila stare de incompatibilitate.
Desi Călin Constantin sustine că ar avea circumstante atenuante în povestea cu banii publici ajunsi la pensiunea familiei sale și prin votul său, râmâne de văzut ce părere are ANI, întrucât conform informatiilor noastre, institutia a fost sesizata deja, de alti consilieri locali.
Ionut CORFU
1 comentariu. Leave new
Eu asi fi curios si de „lucratorii de la padure”, sunt cativa pe strada Valea Mare in capatul satului, cu cateva dubite si o caruta rup padurea in doua, mai ales toamna. .. Au atatea comenzi, de nu fac fata… Oare sunt platiti de stat sau doar sunt tineri interprinzatori? Nimeni nu vede.. Pe nimeni nu mai intereseaza.. Camerele video ale comunei nu ajung pana la ei.. Sau au autorizatii de taiat lemne fara numar…