Un bărbat de 82 de ani, a suferit arsuri grave după o explozie produsă in garsoniera in care locuia, intr-un bloc de pe Aleea Tiparului din Piatra Neamt.
Explozia s-a produs in jurul orei 8 in acesta dimineata, la fata locului fiind trimise mobilizate importante forte de interventie.
Bărbatul care a fost surprins de explozie, a ajuns la spital cu arsuri de gradul 1 si 2 pe aproximativ 27% din suprafata corpului, pe față, torace, cap si ambele maini, fiind ulterior transferat la un spital din Iași. Acesta ar fi spus că explozia s-a declansat in momentul in care a avrut sa aprinda aragazul. O femeie din alta locuinta, a primit ingrijiri la fata locului in urma unui atac de panica, refuzand sa fie transportata la spital. Cauza exploziei a fost o acumulare de gaze.
Potrivit IPJ Neamt, in cauza a fost deschis un dosar penal. Urmeaza ca anchetatorii sa stabileasca daca gazele s-au acumulat din cauza unei defectiuni (fisuri) la instalatia de gaz, sau daca a fost vorba despre o neglijenta- aragaz uitat deschis.
In urma deflagratiei s-au produs pagube importante in interiorul locuintei in care a avut loc explozia. Au fost afectate si usile altor cel putin alte 10 locuinte din bloc. Reprezentantii Inspectoratului de Stat in Constructii au stabilit ca structura de rezistenta a blocului nu a fost afectata.
”În această dimineață, la ora 07:54, pompierii au fost înștiințați despre producerea unei explozii într-un apartament dintr-un bloc de locuințe de pe strada Aleea Tiparului în municipiul Piatra Neamț.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de la Detașamentul Piatra Neamț (două autospeciale de stingere, o autospecială complexă pentru intervenție și o ambulanță SMURD), SAJ, IPJ, IJJ și Delgaz Grid.
Într-o garsoniera de la parterul unui bloc a avut loc o explozie la o țeavă de gaz, neurmată de incendiu. În urma evenimentului produs a rezultat o victimă, un bărbat de 82 de ani. Acesta a fost evacuat de pompieri și predat unui echipaj de la SAJ, ulterior fiind transportat la UPU Piatra Neamț.
Pompierii au evacuat dintr-un apartament de la etajul al treilea o femeie cu atac de panică. Femeia de 67 de ani a fost asistată de membrii echipajului SMURD dar a refuzat transportul la spital.
Aproximativ 20 de persoane s-au autoevacuat din bloc până la sosirea forțelor de intervenție.
În urma evenimentului s-au produs importante pagube materiale în interiorul garsonierei dar și la alte locuințe unde au fost afectate ușile.
Lucrătorii de la Delgaz Grid au oprit alimentarea cu gaz până la remedierea defecțiunilor.
Reprezentanți de la ISC s-au deplasat la locul producerii evenimentului pentru evalua dacă structura de rezistență a clădirii a fost afectată”, a declarat lt. Irina Popa- ISU Neamt.
I.C. (sursa foto- ISU)