Patru barbati s-au ales cu dosare penale vineri si sambata, pentru infractiuni rutiere. Unul dintre ei, in varsta de 63 de ani, conducea fara permis pe un drum comunal. Un alt barbat, din judetul Harghita, conducea cu alcoolemie de aproape 2 la mie in sange, si fara sa aiba permis de conducere. ”La data de 11 martie a.c., în jurul orei 17.20, polițiștii rutieri din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au depistat în trafic un bărbat, de 63 de ani, din Vânători-Neamț, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Comunal 169, în localitatea Vânători-Neamț.

Verificările efectuate de polițiști au relevat faptul că acesta nu deține permis de a conduce pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

***

La data de 12 martie a.c., în jurul orei 16.40, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Bicaz au depistat în trafic un tânăr, de 28 de ani, din Hangu, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Comunal 146, în localitatea Hangu.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Astfel, acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

La data de 12 martie a.c., în jurul orei 19.50, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Bicaz au depistat în trafic un bărbat, de 43 de ani, din Bicaz, în timp ce conducea un autoturism pe strada Izvorul Muntelui, în localitatea Bicaz.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

La data de 12 martie a.c., în jurul orei 21.50, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au depistat în trafic un bărbat, de 43 de ani, din județul Harghita, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 12 C, în localitatea Tașca.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

Verificările efectuate de polițiști au relevat faptul că acesta nu deține permis de a conduce pentru nicio categorie de vehicule.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, se arata intr-un comunicat IPJ Neamt.

I.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.