InfractionalLocal
Citit de: 0 ori

Bărbat de 71 de ani, prins la volan beat lemn. Alți 5 șoferi cu dosare penale pentru alcool, în doar 24 de ore

O femeie beată pulbere, s-a înfipt cu Loganul în șanț la Ștefan cel Mare
Peste 700 de locuri de muncă disponibile în Neamț prin AJOFM

Un barbat de 71 de ani a fost prin de politisti pe o strada din Pangarati, in timp ce conducea un autoturism, cu o alcoolemie de peste 2 la mie in sange. ”La data de 25 martie a.c., în jurul orei 15.40, polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier Neamț au depistat în trafic un bărbat, de 71 de ani, din Pângărați, în timp ce conducea un autoturism pe strada Plopilor, în localitatea Pângărați.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Astfel, acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, se arata intr-un comunicat IPJ Neamt.

De vineri pana sambata, alti 5 soferi s-au ales cu dosare penale, dupa ce au fost depistati conducand in stare de ebrietate. ”La aceeași dată, în jurul orei 16.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Crăcăoani au depistat în trafic un bărbat, de 34 de ani, din Crăcăoani, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Comunal  165,  în aceeași localitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,60  mg/l alcool pur în aerul expirat.

Astfel, acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

La data de 25 martie a.c., în jurul orei 16.45, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra Neamț au depistat în trafic un bărbat, de 60 de ani, din Piatra Neamț, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Traian, în municipiul Piatra Neamț.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,78  mg/l alcool pur în aerul expirat.

Astfel, acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

La data de 26 martie a.c., în jurul orei 12.00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra Neamț au depistat în trafic un bărbat, de 42 de ani, din Piatra Neamț, în timp ce conducea un autoturism pe strada Petru Movilă, în municipiul Piatra Neamț.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,79  mg/l alcool pur în aerul expirat.

Astfel, acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

La data de 26 martie a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă  au identificat pe Drumul Județean 207 C, în localitatea Ion Creangă , un autoturism ce  se afla staționat în afara părții carosabile și care prezenta avarii în zona frontală.

În proximitatea autoturismului, se afla conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din Roman, care emana halenă alcoolică.

Din primele cercetări a reieșit că, în timp ce bărbatul în cauză conducea autoturismul, pe sectorul de drum anterior menționat, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi acroșat un stâlp.

În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

La data de 26 martie a.c., în jurul orei 20.40, polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier Neamț au depistat în trafic un bărbat, de 48 de ani, din Piatra Șoimului, în timp ce conducea un autoturism pe strada General Nicolae Dăscălescu, în municipiul Piatra Neamț.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Astfel, acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, se mai arata in comunicatul IPJ Neamt.

I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: Bărbat de 71 de ani, prins la volan beat lemn. Alți 5 șoferi cu dosare penale pentru alcool în doar 24 de ore
Articolul anterior
O femeie beată pulbere, s-a înfipt cu Loganul în șanț la Ștefan cel Mare
Articolul următor
Peste 700 de locuri de muncă disponibile în Neamț prin AJOFM

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed